RWE vrea sa devina furnizor de energie in Romania
Data publicarii: 17-09-2007 | AfaceriGrupul german RWE vrea sa devina furnizor de electricitate in Romania, sa participe la proiectul reactoarelor 3 si 4 si la construirea hidrocentralei de la Tarnita-Lapustesti, au declarat luni oficialii companiei.
"In prezent, lucram la un proiect pentru participarea noastra la construirea reactoarelor 3 si 4. Suntem interesati sa investim cat trebuie in acest proiect si speram sa fie cat mai putini investitori selectati", a declarat directorul general pentru Europa de Est, Klaus Buhl. Potrivit acestuia, grupul vrea sa obtina o licenta de trading de energie in Romania, dupa infiintarea unei companii, care cel mai probabil se va numi RWE Trading Romania.
Oficialii RWE au mai spus ca sunt interesati si de proiectul hidrocentralei de la Tarnita-Lapustesti si asteapta decizia guvernului de a invita investitori.
In ceea ce priveste privatizarea microhidrocentralelor, reprezentantii grupului german considera ca achizitionarea unor astfel de capacitati este benefica daca respectiva companie detine alte capacitati de productie din alte surse.
"E bine sa ai productia asigurata din cat mai multe surse pentru a avea un portofoliu asigurat", a spus Buhl. Acesta a precizat ca desi grupul studiaza piata romaneasca inca din 2000, pana acum nu a investit niciu ban in Romania.
Guvernul a aprobat, la mijlocul lunii iunie, printr-o Hotarare, strategia de selectare a investitorilor pentru finalizarea Unitatilor 3 si 4 Cernavoda si a mandatat Ministerul Economiei sa intreprinda masurile necesare pentru punerea ei in aplicare. Strategia are in vedere finalizarea procesului de atragere a investitorilor si inregistrarea noii societati dedicate Unitatilor 3 si 4 la inceputul anului 2008, in asa fel incat lucrarile efective sa inceapa in cursul aceluiasi an. Punerea in functiune a Unitatilor 3 si 4 este prevazuta pentru 2014, respectiv 2015.
La inceputul lunii august, Ministerul Economiei si Finantelor anunta ca termenul limita pentru depunerea ofertelor angajante in vederea participarii la construirea Unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda a fost stabilit pentru data de 25 octombrie 2007, de catre Comisia de negociere, numita de Nuclearelectrica pentru selectarea investitorilor si negocierea conditiilor de infiintare a societatii comerciale care va finaliza constructia reactoarelor.
Totodata, Comisia va pune la dispozitia potentialilor ofertanti documentul de descriere a modelului adoptat pentru finalizarea proiectului, a cererii de oferta angajanta, precum si a proiectului actului de asociere a investitorilor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO