Ce s-a intamplat cu miliardarii Romaniei?

Data publicarii: 23-03-2009 | Afaceri

Aparitia in urma cu cateva zile a topului miliardarilor Forbes a confirmat faptul ca averile romanilor sunt in scadere. Fata de anul trecut, in editia din acest an se mai afla doar un singur roman, respectiv Dinu Patriciu, a carui avere a fost estimata la 1,8 miliarde dolari (1,41 miliarde euro).

El are cu 700 milioane dolari mai putin, in scadere de la 2,5 miliarde dolari, in 2008. Ion Tiriac, cel de-al doilea roman aflat in 2008 in acest clasament, nu s-a mai regasit in 2009 printre miliardarii lumii.

Sub un miliard

Motivul a fost ca averea acestuia a scazut sub pragul de un miliard de dolari. Anul trecut, la intocmirea clasamentului "Adevarul 500 Miliardari", situatia economica din Romania dadea primele semne de criza. Bursele urmau de cateva luni un trend descendent, iar situatia internationala prevestea o scadere iminenta si a pietei imobiliare.

Astfel, in evaluarile averilor realizate de firmele de consultanta cooptate in proiectul Adevarul s-a tinut cont de toate aceste semnale. Ele au evidentiat valori mai mici, care au fost contestate de ocupantii primelor locuri dintr-un clasament concurent. 

Patriciu, singurul roman ramas in topul Forbes

Inca de la aparitia publicatiei "Adevarul 500 Miliardari", echipa redactionala a anuntat ca evaluarile averilor au fost realizate prudent.

Acestea au tinut cont in primul rand de "turbulentele" care aveau loc de cateva luni pe piata de capital autohtona. In definitiv, acesteau erau semnalul ca ceea ce se intampla deja de luni bune pe plan international avea sa se propage si in Romania. 

Totodata, scaderile dramatice din acest an de pe piata imobiliara au fost "anuntate" inca din toamna anului trecut, cand preturile si-au inceput declinul, in prima faza cu 20 - 30%.

Dinu Patriciu, cel mai bogat roman din "Adevarul 500 Miliardari" este singurul roman confirmat de Forbes in topul miliardarilor lumii. Averea acestuia a fost estimata de publicatia americana la 1,8 miliarde dolari (1,4 miliarde euro), cu 700 milioane de dolari mai putin decat in 2008.

Diversificarea afacerilor, o solutie

Anul trecut, Dinu Patriciu a fost evaluat de Adevarul la 1,9 - 2 miliarde euro si situat pe locul intai, comparativ cu estimarile Capital care l-au pozitionat pe locul trei, cu o avere mai mare, de 2 - 2,1 miliarde euro.

In aceste momente, oamenii de afaceri care au activitati in mai multe domenii pare sa aiba cel mai putin de pierdut. 

Marius  Cristescu, care controleaza, impreuna cu fratele sau Emil, grupul Bega, (850 milioane euro in "Adevarul") considera ca in industrie si in retail criza s-a simtit cel mai putin pana acum.

"In ceea ce priveste averea noastra, in ultimii ani am fost clasati printre primii 20 de oameni din tara si oricat am scadea, vom ramane tot acolo. Avantajul nostru este ca avem activitati in multe domenii si daca scade unul, raman altele", spune Marius Cristescu. 

El recunoaste insa ca afacerile grupului au scazut cu 10%, iar problemele s-ar putea adanci in 2010. "Dificultatile ar putea aparea de anul viitor, dar chiar si in cazul in care bancile nu dau drumul la acordarea de credite, vom folosi din banii proprii pentru investitii.

Avem 20 de milioane de euro pe care vrem sa ii investim in actiuni, iar din aceasta suma am investit pana acum trei milioane de euro", mai spune Cristescu. In prezent, cei doi frati detin Faur Bucuresti, Bega Imobiliare, Chimforex si Foraj Sondaje si intentioneaza sa participe la majorarea de capital a Alstom Transport.

Romania, inca vulnerabila

Din pacate, tot anul 2009 ar putea fi dificil pentru mediul de afaceri din Romania. Si asta, intrucat, deficitul de cont curent este extrem de ridicat iar nevoile de finantare sunt foarte mari. Potrivit analistilor Economist Intelligence Unit (EIU) necesarul de finantare al Romaniei se ridica, in acest an, la 40% din PIB.

Becali a recunoscut ca nu mai are avere

Pe fondul scaderii pronuntate a pietei imobiliare din Romania, tot mai multi oameni de afaceri autohtoni isi vad averile in pericol.

Gigi Becali, cunoscut si sub numele de "latifundiarul din Pipera", a recunoscut public ca atat timp cat nu poate vinde nimic, nici averea lui nu valoreaza nimic. Si asta, desi in toamna anului trecut, "Top 300 Capital", il pozitiona pe locul 1, cu o avere de 2,5 miliarde euro (700 - 750 milioane euro in Adevarul 500 Miliardari).

Potrivit analistilor din domeniu, preturile de pe piata imobiliara vor scadea in 2009 cu pana la 50% in cazul constructiilor si 70-80% in cazul terenurilor. In acest context, se previzioneaza astfel o reducere si mai drastica a averilor celor care detin proprietati imobiliare.

Integral in Adevarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG