Persoanele care au durata mandatului stabilita in Constitutie pot cumula venitul cu pensia
Data publicarii: 26-11-2009 | ActualitateCCR arata, in motivarea deciziei din 4 noiembrie, cand a declarat ca Legea de reorganizare a institutiilor este constitutionala, ca masurile privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale nu se pot aplica persoanelor pentru care durata mandatului este stabilita expres in Constitutie.
Legea fundamentala stabileste in mod expres durata mandatului persoanelor care ocupa unele functii publice de autoritate, iar incetarea acestui mandat ca urmare a neindeplinirii obligatiei privind exprimarea optiunii cu privire la suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii functiei este incompatibila cu dispozitiile constitutionale, arata judecatorii. Asadar, nu poate inceta mandatul unei astfel de persoane nu a optat intre pensie si venit. "Ca urmare, numai in masura in care reglementarea nu se refera la aceste categorii de persoane, solutia legislativa adoptata de legiuitor in privinta reglementarii cumulului pensiei cu veniturile salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, este in concordanta cu prevederile constitutionale", se arata in motivarea deciziei.
Curtea constata ca legea stabileste regula potrivit careia persoanele care realizeaza venituri salariale sau asimilate salariilor, potrivit legii, din exercitarea unei activitati in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala pot cumula aceste venituri cu pensia. Veniturile salariale sau cele asimilate acestora pot fi realizate ca urmare a exercitarii unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii.
Cu privire la stabilirea nivelului pensiei nete pana la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, Curtea constata ca acesta respecta conditiile de obiectivitate si rezonabilitate impuse de principiul nediscriminarii.
Curtea Constitutionala (CCR) a decis, pe 4 noiembrie, cu majoritate de voturi, ca "Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International este constitutionala in masura in care prevederile Capitolului IV din lege nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie".
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO