Romanii care au o drujba sau trei vaci nu primesc ajutoare la incalzire
Data publicarii: 15-09-2011 | ActualitateRomanii care au drujba, masina, motoreta, scuter, depozite bancare de peste 3.000 de lei sau trei vaci nu vor primi ajutoare la incalzire.
Conform normelor de aplicare a OUG 70/2011 ce reglementeaza "masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece", romanii care au casa de vacanta, piscina, sauna, salupe, barci cu motor, iahturi, tractor, presa de ulei sau moara de cereale, autoutilitare, autocamioane de orice fel sau remorci, autobuze si microbuze nu primesc ajutoare la incalzire in acest sezon rece.
De asemenea, nici cei care detin motociclete, motorete, scutere si masini cu o vechime mai mica de zece ani, "cu exceptia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum si pentru uzul persoanelor aflate in zone greu accesibile" nu vor primi ajutor de la Guvern, potrivit Mediafax.
Nu vor primi ajutor nici cei care au un teren mai mare de 1.000 de metri patrati la oras si 2.000 de metri patrati la sat, chiar daca este vorba de terenul pe care se afla locuinta. Nici detinatorii de terenuri arabile, forestiere, de fanete, vii, livezi, gradini de legume si flori cu suprafete mari nu se califica pentru a primi ajutor de incalzire.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial