MDRT va plati mai putin cu 390.426 euro pentru organizarea galei in care a boxat Lucian Bute
Data publicarii: 02-11-2011 | DiverseMinisterul Dezvoltarii Regionale si Turismului va plati catre Europlus Computers, firma organizatoare a galei din 9 iulie in care a boxat Lucian Bute si in cadrul careia a fost promovat brandul de turism al Romaniei, suma de 1.539.574 euro, fara TVA, pentru serviciile prestate cu aceasta ocazie.
Valoarea totala a contractului dintre cele doua parti a fost de 1.930.000 euro, fara TVA. Conform contractului incheiat intre MDRT si S.C. Europlus Computers SRL, plata serviciilor prestate se face numai in baza documentelor justificative din care sa reiasa clar indeplinirea obligatiilor asumate de catre prestator si atingerea tintelor stabilite de minister prin caietul de sarcini.
"Valoarea totala a platilor care vor fi realizate catre prestator a rezultat din verificarea materialelor livrate de catre S.C. Europlus Computers SRL, respectiv a materialelor scrise, inregistrarilor foto-video, aparitiilor televizate, precum si a materialelor de promovare executate referitoare la Gala Internationala de box profesionist din 9 iulie 2011. Coreland documentele prezentate de catre prestator si cerintele din caietul de sarcini, MDRT va plati integral pentru o parte din actiuni, proportional cu tintele atinse pentru altele si deloc pentru alte activitati, intrucat materialele prezentate nu au fost suficiente pentru certificarea cheltuielilor", se spune in comunicatul MDRT.
Astfel, vor fi platite proportional activitatile de promovare a brandului national de turism din momentul sosirii in tara a adversarului lui Lucian Bute si de la difuzarea reportajului realizat in exclusivitate de catre televiziunea care a transmis in direct gala.
MDRT anunta "ca nu vor fi platite deloc urmatoarele activitati: Oudoor screen Twin Towers pentru difuzarea spoturilor de promovare a brandului de tara si a destinatiilor turistice vizate in strategia MDRT, spatii de expunere pentru bannere/mash-uri cu mesaje de promovare a brandului de tara, spatii de expunere pentru alte suporturi de promovare, expunere pentru mobil outdoor in locatia de desfasurare a evenimentului, inel video in jurul ringului, expunere pe 1/4 din aria afisului galei, expunere pe biletele de acces la eveniment, expunere pe 1/5 din suprafata bannerelor de promovare a evenimentului, expunere pe 1/5 din suprafata panourilor outdoor de promovare a evenimentului, expunere pe 1/5 din suprafata panourilor mobile de promovare a evenimentului in Bucuresti, expunere pe 1/2 (verso exclusiv) din suprafata flyerelor A6 de promovare a evenimentului, expunere in cadrul spoturilor de 6 sec. rulate pe 50 ecrane indoor in 20 de locatii din Bucuresti".
Activitatile de promovare a brandului national de turism in cadrul evenimentelor sportive reprezinta cheltuieli eligibile din fondurile europene alocate Romaniei in cadrul operatiunii de creare a unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national. Operatiunea se deruleaza prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Interventie 5.3 "Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare, in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica”.
Pugilistul roman Lucian Bute si-a pastrat pentru a opta oara centura mondiala in versiunea IBF, dupa ce l-a invins, prin knock-out, in runda a patra, pe boxerul francez Jean Paul Mendy, in cadrul galei "Campion pentru Romania", care a avut loc in 9 iulie la Romexpo in Capitala.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online