Valentin Lazea (BNR): Romania este o tara normala, la media europeana sau chiar peste medie
Data publicarii: 10-02-2012 | Finante-Banci
Romania este o tara normala din punct de vedere macroeconomic, la media europeana sau chiar peste medie la unii indicatori, a declarat vineri, economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea, la o conferinta la Reprezentanta din Romania a Comisiei Europene.
'Romania a devenit o tara normala din punct de vedere macroeconomic, ne situam in randul lumii', a spus Lazea, care a prezentat un tabel cu cinci indicatori - PIB, inflatie, somaj, deficit de cont curent si deficit bugetar. 'Daca ne comparam atat cu tari dezvoltate din Occident, cat si cu Polonia, Ungaria, Cehia, stam uneori chiar mai bine', a aratat economistul sef al BNR.
Acesta a subliniat ca Romania trebuie sa aiba grija sa nu piarda acest statut de normalitate, pentru ca se castiga cu greu, cu eforturi si se poate pierde intr-o saptamana sau intr-o luna.
Lazea a mai prezentat un 'tablou de bord' cu 10 indicatori, altii decat criteriile de la Maastricht pentru zona euro, si a aratat ca Romania indeplinea in 2010 sapte din cei 10 indicatori, iar in 2011 opt indicatori, pe cand state ca Spania, Irlanda, Cipru, Portugalia indeplinesc doar patru din acesti indicatori.
Economistul sef al BNR, care a precizat ca aceste opinii sunt personale si nu angajeaza Banca Centrala, s-a referit si la pactul fiscal care se discuta la nivelul UE si a apreciat ca cine are nevoie de ajutor pe partea de datorii trebuie sa cedeze pe partea de suveranitate.
Lazea a dat ca exemplu SUA si a afirmat ca, fara transferuri, state precum California sau New York ar fi falimentare, adaugand insa ca in Europa nu sunt prea multi adepti ai federalizarii fiscale.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil