PPF Investments isi prelungeste oferta de cumparare a actiunilor Romexterra
Data publicarii: 06-10-2006
PPF Investments a decis sa exinda oferta pentru actionarii Bancii Romexterra pana pe data de 17 noiembrie 2006 si anunta ca procesul de inregistrare a transferului de proprietate asupra actiunilor va incepe in saptamana 9-13 octombrie, informeaza NewsIn. Oferta fondului de investitii cu sediul in Insula Jersey era valabila initial pana pe 6 octombrie 2006, orele 18. "Prelungirea ofertei vine ca rezultat al numarului mare de actionari care si-au anuntat intentia de a vinde catre PPF Investments in ultimele zile", se precizeaza in comunicat.
Actionarii care doresc sa vanda actiunile catre PPF dupa 13 octombrie o vor putea face numai in Bucuresti, poreivit reprezentantilor PPF Investments.
"Oferta noastra a fost foarte bine primita de catre actionarii Romexterra. Sunt inca multi care vor sa vanda catre noi . Am decis sa prelungim oferta pana pe data de 17 noiembrie 2006, intrucat vrem sa-i asiguram pe actionarii Romexterra ca toata lumea va avea suficient timp sa vanda actiunile. Credem ca aceasta perioada aditionala este in beneficiul ambelor parti", a declarat directorul general al PPF Investments, Michal uák.
Procesul de inregistrare a transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor Romexterra va incepe in saptamana 9-13 octombrie. "Operatiunile de plata catre fostii actionari Romexterra care au vandut conform ofertei initiale vor incepe imediat dupa data inregistrarii transferului in registrul actionarilor Romexterra", se mentioneaza in documentul citat.
Pe 21 septembrie, PPF Investments a lansat oferta de achizitionare a actiunilor Romexterra la pretul de 8 lei pe actiune. Pe parcursul primei saptamani a ofertei PPF Investments a achizitionat aproximativ 8% din actiunile Romexterra, potrivit reprezentantilor companiei.
De altfel, la sfarsitul saptamanii trecute, fondul de investitii PPF Investments a anuntat ca va plati o prima transa de 20 milioane dolari celor care au incheiat acorduri de vanzare a actiunilor Romexterra catre PPF.
Joi, reprezentantii MKB Bank din Ungaria au declarat ca tranzactia prin care MKB a preluat un pachet de 55,36% din actiunile Romexterra s-a incheiat conform planificarii.
Actionarii bancii Romexterra sunt convocati pe 16 octombrie pentru a decide componenta noului consiliu de administratie si reducerea numarului de membri al acestuia de la 11 la sapte, potrivit unui anunt publicat de banca in Monitorul Oficial.
Este de asteptat ca in noul consiliu de administratie sa fie propusi reprezentanti din partea MKB si PPF Investments. MKB a anuntat deja ca in noul consiliu de administratie vor face parte reprezentanti atat din partea MKB, cat si din partea actionarului sau majoritar, banca germana BayernLB.
"Importanta pe care o acorda actionarul strategic investitiei este evidentiata de nominalizarea candidatilor in consiliul de administratie al Romexterra Bank, ce urmeaza a fi alesi de catre adunarea generala a actionarilor, care sunt membri din conducerea executiva a BayernLB si din consiliul director al MKB Bank", se precizeaza intr-un comunicat remis, joi, de banca ungara.
PPF Investments are un capital de 1,8 miliarde dolari, are birouri in Marea Britanie, Cehia, China, Rusia si Ucraina.si a investit deja 600 milioane dolari in companii din domeniul financiar, din domeniul telecomunicatiilor, al energiei si din sectorul media, potrivit reprezentantilor sai.
Cu active de 1,09 miliarde lei (305 milioane euro) la jumatatea acestui an, Romexterra are o cota de 0,76% din piata bancara romaneasca, potrivit statisticilor bancii centrale.
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama