Simpozionul National Avem o Delta. Cum Procedam? Solutii pentru viitorul Deltei Dunarii
Data publicarii: 24-10-2012 | Mediu
Autoritatile centrale, locale, comunitatile locale si societatea civila impartasesc in egala masura preocuparea pentru salvarea Deltei Dunarii. Acest obiectiv va fi atins prin intarirea colaborarii intre toti acesti factori de decizie si printr-un management integrat in care resursa umana locala va primi atentia cuvenita. Problemele sociale vor fi adresate in stransa legatura cu cele ecologice, tinandu-se cont de interdependentele dintre acestea. Pentru gestionarea mai buna a fondurilor europene si, respective, imbunatatirea accesului beneficiarilor la acestea, a fost propus un sistem de finantare multi-fond in exercitiul financiar 2013 - 2020. De asemenea, pentru eficientizarea serviciului de combatere a braconajului, serviciile existente se vor reuni intr-un singur organism de control.
Acestea au fost concluziile principale ale simpozionului "Avem o Delta. Cum procedam?” organizat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta. Ajuns deja la a 6-a editie, simpozionul este considerat cel mai important eveniment national dedicat Deltei Dunarii, reusind sa stranga la aceeasi masa principalii actori implicati in managementul acestei zone de importanta strategica. Printre participanti s-au numarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului, Edward Bratfanof, Guvernatorul Administratiei Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, Ivan Patzaichin, Horia Teodorescu, presedintele consiliului judetean Tulcea, Florin Toader, Comisar al Garzii Nationale de Mediu, Mihail Faca, Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Carmen Stoica, Presedinte al Administratiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura precum si reprezentanti ai comunitatilor deltaice.
Ca in fiecare an, simpozionul a adus in prim plan problemele cu care se confrunta sistemul socio-ecologic al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD), printre care cele mai urgente sunt pierderea biodiversitatii, reducerea drastica a resursei piscicole, gestionarea defectuoasa a deseurilor dar si siguranta comunitatilor locale. Deteriorarea resurselor naturale este in stransa legatura cu degradarea calitatii vietii locuitorilor din arealul RBDD.
Desi initiative pertinente de redresare au fost inaintate, multe dintre acestea au fost blocate din cauza ineficientei administrative, a procedurilor multiple si greoaie sau a lipsei de informare. Pentru redresarea acestei situatii, presedintele SDD, Liviu Mihaiu a facut un apel ferm la vointa politica si a indemnat catre actiune concertata din partea autoritatilor in parteneriat cu societatea civila si comunitatile locale. Ministrul Mediului Rovana Plumb a confirmat acest apel declarand ca "Demaram parteneriatul pentru Delta Dunarii - unul realizabil nu doar la nivel de hartie. Doresc sa gasim toate acele solutii care sa duca la o dezvoltare sustenabila a Deltei Dunarii, parte a patrimoniului universal dar care ne apartine in primul rand noua si trebuie ca impreuna cu oamenii sa luptam ca Delta Dunarii sa fie intr-adevar ocrotita si protejata”.
Ca si solutie concreta, Asociatia Salvati Dunarea si Delta a propus autoritatilor de resort crearea unui sistem de finantare multi - fond pentru Delta Dunarii in urmatorul exercitiu financiar. Un astfel de program integrat poate concentra sub aceeasi autoritate linii financiare care apartin unor programe diferite. Beneficiarul final din Delta Dunarii va avea la dispozitie o singura institutie, o singura procedura si un singur ghid pentru a putea accesa fondurile europene destinate dezvoltarii Deltei Dunarii.
Informatiile incluse in acest raport au fost culese in cadrul proiectului "Delta Dunarii - Paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii" este un proiect implementat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii in perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012. Proiectul este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) - Axa prioritara 4 "Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturii”.
Proiect cofinantat din Fondul de Coeziune/Fondul European de Dezvoltare Regionala.
Simpozionul "Avem o Delta. Cum procedam?" este realizat cu sprijinul Romtelecom.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie