75.000 de puncte de vanzare a painii s-ar putea inchide de la 1 ianuarie, daca aceasta se va vinde in raioane specializate
Data publicarii: 05-08-2013 | AfaceriAproape 75.000 de puncte de vanzare a painii s-ar putea inchide de la 1 ianuarie 2014, daca autoritatile vor aproba pana la 1 septembrie proiectul de Hotarare de Guvern initiat de patronatul din industria de morarit si panificatie, care prevede ca painea sa se vanda numai in magazine specializate sau in raioane organizate in acest scop in magazinele generale.
Potrivit presedintelui Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase (ROMPAN), Aurel Popescu, se estimeaza ca, in Romania, painea se vinde in circa 150.000 de puncte de vanzare, iar dupa implementarea acestor masuri numarul acestora se va reduce la jumatate.
"In momentul de fata, este o debandada totala (in procesul de vanzare a painii - n.r.). Painea se vinde si la taraba in piata, se vinde si din naveta la coltul strazii, se vinde in chioscuri, in tonete, se vinde in magazine in care se vand detergenti sau ciorapi ori alte marfuri care pot imprumuta mirosul produselor alimentare si, pe acest considerent, noi am venit cu un proiect de Hotarare de Guvern - care acum este in analiza la Autoritatea Sanitar Veterinara si la Protectia Consumatorilor -, ca painea sa se vanda numai in magazine specializate sau in raioane specializate in magazinele generale", a declarat Aurel Popescu, duminica, la Antena 3.
Presedintele ROMPAN a explicat ca acest lucru nu se poate face imediat cum apare acest act normativ, ci este nevoie de o perioada de acomodare pentru comercianti, astfel incat acestia sa se poata adapta noilor reguli.
"Actul normativ trebuie sa dea o perioada de acomodare pentru comercianti sa se poata organiza si mai ales in mediul rural, astfel incat sa-si organizeze raionul specializat, iar in act va fi definit foarte clar ce inseamna raionul specializat, astfel incat sa avem si noi un comert civilizat", a precizat Popescu.
In opinia acestuia, in urma aplicarii proiectului ROMPAN, primul care va castiga va fi consumatorul, deoarece acesta va gasi o gama mai diversificata de produse de panificatie, intrucat comerciantul care vinde paine in raion sau in magazin specializat va fi nevoit sa comande la mai multi furnizori, va exista o concurenta intre furnizori si, in acelasi timp, se va crea posibilitatea pentru consumator sa isi aleaga produsul pe care il doreste si este bun din punct de vedere calitativ.
"In prezent, acesti comercianti care vand painea in locuri neadecvate comanda cateva navete de paine ca sa poata sa vada consumatorul, sa vina sa ia paine si mai cumpara si un detergent sau o pereche de ciorapi. Noi vrem sa intarim vanzarea produselor alimentare si nu numai in magazinele de proximitate, dar, in acelasi timp, trebuie sa avem in vedere sa fie un comert civilizat. Si inainte de '90 painea se vindea in magazine specializate sau in raioane de paine. Asa este si in celelalte tari membre ale Uniunii Europene, numai la noi aceasta democratie prost inteleasa a permis un comert care pur si simplu este iesit din comun", a adaugat el.
In plus, aplicarea noului act normativ, ar permite si un act de control mai facil, intr-un numar mai mic de magazine.
"Daca acest proiect de act normativ va fi gata la 1 septembrie, e posibil ca de la 1 ianuarie 2014 sa intram intr-un comert civilizat in vanzarea painii", a precizat Aurel Popescu.
In ceea ce priveste reticenta exprimata de FMI cu privire la rezultatele ce se vor obtine de autoritatile romane in domeniul combaterii evaziunii fiscale in urma reducerii la 9% a TVA-ului la paine, presedintele ROMPAN a atras atentia asupra faptului ca reprezentantii Fondului vin din tari unde aceasta taxa aplicata la paine si la produsele de baza este sub 10%.
"De ce la ei merge si la noi nu ar putea sa mearga? Asta este o intrebare retorica. Eu cred ca nimeni nu ne doreste binele si ar trebui sa luam astfel de masuri cu curaj, asa cum a luat Guvernul acum, si sa putem sa mergem mai departe, pentru ca noi vom demonstra ca este un succes acest proiect", a conchis acesta.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii