Lucia Varga: Avem 30 de milioane lei pentru plantarea perdelelor forestiere, vrem sa incepem lucrarile in aprilie
Data publicarii: 29-01-2014 | MediuDepartamentul pentru Ape, Paduri si Piscicultura are alocate in buget 30 de milioane de lei pentru realizarea programului national de perdele forestiere, iar prima etapa a lucrarilor este programata sa inceapa in aprilie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul delegat de resort, Lucia Varga.
'Avem 30 de milioane de lei in buget, prevazuti pentru acest program de perdele forestiere. Eu sper ca noi sa putem in luna aprilie sa facem, deja, primele perdele forestiere, si sa inteleaga si proprietarii de terenuri sa vina parte in proiect. De altfel, ei vor primi o renta, conform legislatiei, de 10 ori pretul pe hectar, pretul mediu al masei lemnoase din anul respectiv, aproximativ 1.000 de lei pe an si pe hectar', a spus Lucia Varga.
Aceasta a precizat ca, in prima etapa, vor fi realizate perdele in lungime de 870 de kilometri, din cei 1.700 de kilometri de drumuri de-a lungul carora trebuie plantate aceste perdele.
'Programul se deruleaza pe o perioada de cinci ani, pentru ca odata infiintate, perdelele trebuie si intretinute, pana ajung la starea de masiv si vom incepe realizarea acestor perdele impreuna cu consiliile judetene, in primul rand acolo unde proprietarii vor deveni parte in proiect. Unde nu, vom incepe procedura de expropriere, prin Romsilva, asa cum spune legislatia. Alocam fondurile pe baza de contract Consiliilor judetene, pentru infiintarea acestor perdele si pe masura ce sunt necesare fonduri pentru intretinerea lor, vom primi din nou alocari financiare. Este important de spus ca aceste fonduri provin din vanzarea certificatelor de emisii de bioxid de carbon. Banii au fost virati de la Ministerul Finantelor in bugetul nostru, tocmai pentru a finanta acest program', a aratat Varga.
Pe 23 decembrie 2013, Guvernul a aprobat ordonanta de urgenta privind programul national de realizare a perdelelor forestiere pe drumurile nationale si pe autostrazi.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activitatea de fuziuni si achizitii s-a mentinut la un nivel semnificativ in 2020, in pofida contextului general fara precedent
- Economia globală va reveni la nivelul pre pandemie până la începutul lui 2022, înregistrând în anul curent o creștere record pentru acest secol
- Fantoma Craciunului in speta tichetelor cadou - trecut, prezent si viitor
- Kaspersky: 27% dintre gameri la nivel global ascund de părinții lor cât de mult timp petrec cu jocurile video
- Activitatea globala de fuziuni si achizitii a fost rezistenta la socuri in 2020, se asteapta o intensificare a activitatii in anii urmatori
- Counsel Group Frankfurt l-a numit pe Alexandru Sgâncă în funcția de Country Manager
- Deloitte a asistat VIG in preluarea activelor Aegon din Ungaria, Polonia, Romania si Turcia
- PwC România și D&B David și Baias au asistat Vista Bank România în tranzacția de achiziție a Credit Agricole Bank România
- Patru din zece români reușesc să facă economii în pandemie
- Opinie Deloitte: factorii care ar putea influenta activitatea companiilor in 2021
- Siguranța angajatilor si revenirea la locul de munca sunt principalele preocupari din perspectiva juridica ale organizatiilor
- Radu si Asociații asistă vânzarea business-ului de carduri de carburant al Smart Diesel către grupul german DKV
- Statele lumii trebuie să reducă emisiile de carbon de 5 ori mai repede pentru a atinge obiectivul Acordului de la Paris
- Cum arată începutul de an în fiscalitate și cât mai pot spera companiile la sprijinul statului?
- Pandemia COVID-19 a extins disparitățile sociale și de sănătate