Tarom ar putea ieftini biletele pentru unele curse regulate si oferte speciale

Data publicarii: Astazi, 07-02-2007 | Turism
Tarom ar putea ieftini biletelePreturile biletelor de avion Tarom ar putea fi ieftinite in aceasta vara atat prin introducerea unor oferte speciale pentru anumite destinatii, cat si la unele curse regulate, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Gabriel Dumitrescu. "Preconizam ca pretul biletelor de avion ar putea scadea in perioada verii, existand o presiune din partea companiilor low-cost care vor intra pe piata romaneasca. Aceste ieftiniri se vor face prin scaderea costurilor, dar va creste in acelasi timp si calitatea serviciilor", a explicat directorul general Tarom.

Potrivit acestuia, noile preturi vor fi valabile odata cu introducerea ofertei de vara a companiei, urmand sa fie stabilite preturi speciale pentru anumite destinatii, dar si pentru unele curse regulate. Oferta Tarom pentru sezonul de vara va aparea in cursul saptamanii viitoare, fiind preconizate introducerea unor noi curse externe pe rutele europene, precum si a unor curse suplimentare pentru anumite destinatii deja existente. Directorul Tarom a exclus insa posibilitatea introducerii unor curse transatlantice.

"Vom discuta si problema anumitor destinatii interne care nu sunt profitabile, si ma refer aici la cele catre nordul Moldovei. Se va incerca identificarea unor solutii pentru aceste curse", a mai spus Dumitrescu. Printre cursele interne care nu aduc profit companiei directorul general a nominalizat cele catre Iasi, Suceava, Satu-Mare si Baia Mare. "Pe de alta parte trebuie sa tinem cont ca exista semnale ca aeroporturile nationale au intrat in atentia unor companii straine, cum este Australian Airlines pentru Suceava si o alta companie din vest pentru Craiova", a adaugat directorul general. Pentru cursele externe cele mai profitabile destinatii s-au dovedit a fi Madrid, Londra, Barcelona, Tel Aviv si Paris.

Referitor la oferta de anul trecut de reducere a tarifelor cu 50% pentru cursele interne, Dumitrescu a precizat ca programul nu ajuns la nivelul asteptarilor. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anuntat anul trecut ca, incepand cu 15 octombrie 2006, Tarom va reduce la jumatate pretul biletelor pe rutele interne. "Vrem sa facem o verificare practica a faptului ca mai multi pasageri cu bilete ieftine aduc acelasi profit ca pasagerii putini care cumpara bilete scumpe", a justificat atunci Radu Berceanu aceasta initiativa.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: