Sondaj EY: Majoritatea marilor contribuabili nu au facut pana acum obiectul unei inspectii de mediu
Data publicarii: 18-06-2021 | MediuPotrivit unui sondaj realizat recent de EY în cadrul seminarului „Cum să abordezi inspecțiile fiscale privind obligațiile la Fondul pentru Mediu. Noi provocări”, 59% dintre contribuabili (din care mai mult de jumătate sunt mari contribuabili) nu au făcut până acum obiectul unei inspecții de mediu. De altfel, așa cum rezultă din sondaj, printre cele mai des întâlnite probleme care apar în cadrul inspecțiilor fiscale, descoperim neidentificarea tuturor obligațiilor la Fondul pentru Mediu, determinarea și declararea incorectă a cantităților introduse pe piață, deficiențe privind documentele justificative, respectiv nedeclararea ambalajelor.
”Din ce am observat în cadrul studiului, companiile respondente au indicat mai multe spețe privind obligațiile la Fondul pentru Mediu care au nevoie de un cadru legislativ mai clar”, spune Georgiana Iancu, Partener EY, coordonatorul Departamentului de Taxe Indirecte. Dintre aceste spețe remarcăm problemele cauzate de reglementările privind ambalajele reutilizabile, stabilirea și încadrarea echipamentelor electrice și electronice dar și lipsa unei metodologii de calcul agreată de inspecțiile fiscale cu privire la stabilirea greutății ambalajelor pe care contribuabilul trebuie să le declare.
„Este esențial ca, ori de câte ori contribuabilul consideră că suspendarea dispusă nu se încadrează în ipotezele reglementate de Codul de procedură fiscală sau că aceasta este abuzivă, să o conteste în termen de maxim 45 de zile și să nu aștepte finalizarea inspecției pentru a contesta toate actele astfel emise. Un asemenea demers va fi considerat ca tardiv”, a precizat Alex Slujitoru, Avocat, Radu și Asociații SPRL, specializat în litigii fiscale.
Pentru a obține anularea obligațiilor accesorii cu privire la sumele suplimentare stabilite de inspecții aflate în desfășurare și care vor fi demarate până la data de 31 ianuarie 2022 dar și a sumelor suplimentare de plată declarate în mod voluntar de contribuabili, aceștia pot utiliza în continuare facilitățile privind amnistia fiscală prevăzute în Ordonanța de Urgență 69/2020 și 19/2021.
În ceea ce privește pașii pe care contribuabilul trebuie să îi urmeze pentru a identifica corect contribuțiile la Fondul de Mediu, Daniela Neagoe, Senior Manager EY România, Consultanță Vamală și Fond de Mediu, a menționat: ”Procesul de identificare corectă a contribuțiilor este important să țină cont de detectarea tuturor proceselor, departamentelor și persoanelor relevante pentru furnizarea datelor și informațiilor necesare și să includă toate departamentele implicate în procesele operaționale, de la achiziții, producție, ambalare până la comercializare și logistică”.
În cadrul seminarului EY a fost abordată și problema ecotaxei aferente pungilor de transport. Astfel, Adriana Nedelescu, Senior Consultant EY, a atras atenția asupra caracteristicilor tehnice pe care trebuie să le aibă pungile de transport fabricate din materiale biodegradabile pentru a putea fi identificate ca atare, așa cum sunt prevăzute de Ordinul nr. 1276/2020. „În cazul nerespectării cerințelor Ordinului, operatorii economici responsabili pentru introducerea pe piață a pungilor de transport riscă plata unei taxe de 0,15 lei/bucată”, a precizat aceasta.
Stabilirea obligațiilor suplimentare pentru serviciile de transfer de responsabilitate privind gestionarea deșeurilor de ambalaje este un alt subiect care merită atenție sporită, acesta fiind și unul dintre cele mai des întâlnite exemple, în practică, în cadrul inspecțiilor fiscale.
”Până la momentul la care instanțele vor tranșa acest subiect, ne așteptăm ca el sa rămână pe agenda inspecțiilor fiscale. Ca atare, nu putem decât să recomandăm implementarea unor acțiuni care țin de revizuirea contractelor, în special raportat la acele clauze specifice care dau drepturi de auditare a felului în care OIREP (organizații care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului) își îndeplinește obligațiile, documentarea serviciilor de transfer de responsabilitate, și chiar solicitarea în mod periodic din partea OIREP a unor documente care să probeze faptul că aceștia au fost verificați de AFM”, a specificat Georgiana Iancu, coordonatorul Departamentului de Taxe Indirecte.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă
- Studiu Deloitte: cheltuielile de sarbatori se mentin, in acest sezon, la nivelul de anul trecut, chiar daca 73% dintre cumparatori se asteapta la scumpiri, iar 37% au o situatie financiara mai precara
- Studiu Deloitte: companiile din majoritatea sectoarelor directioneaza mai mult de jumatate din bugetul de marketing catre activitati din mediul digital
- Bringo, cel mai nou chirias al cladirii Eminescu Offices dezvoltat de Akcent Development
- EY România: Indemnizațiile membrilor CA, directorilor și administratorilor impozitate ca salarii ori ca activitate cu TVA? - punct de vedere