Impactul schimbărilor climatice asupra afacerilor și includerea acestora în raportările companiilor

Data publicarii: 13-08-2021 | Mediu
Potrivit celei de-a treia ediții a raportului EY Global Climate Risk barometer, companiile din toată lumea întâmpină dificultăți în raportarea riscurilor climatice, motiv pentru care majoritatea dintre ele trebuie să ia în vedere o serie de măsuri care trebuie adoptate urgent pentru a putea satisface cerințele și așteptările autorităților de reglementare dar și ale investitorilor.

Pentru întocmirea acestui raport au fost analizate demersurile a peste 1100 de companii din 42 de țări pentru a-și face publice riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice în concordanță cu recomandările Grupului operativ pentru publicarea informațiilor financiare privind schimbările climatice TCFD. Potrivit acestora, companiilor li se acordă punctaje în funcție de numărul rapoartelor recomandate pe care le publică dar și de nivelul de detaliere al fiecăruia dintre aceste rapoarte.

Astfel barometrul a identificat doar 50% dintre companii la nivel global capabile de a-și realiza toate raportările recomandate și care au obținut un punctaj complet. Doar 3% dintre companiile analizate în acest raport ating niveluri ridicate de calitate în raportare, media punctajului din acest punct de vedere fiind de 42%.

De asemenea, barometrul arată că doar 41% din organizațiile sondate cu această ocazie au efectuat o analiză a scenariilor de risc major cu scopul de a evalua probabilitatea apariției anumitor riscuri și impactul acestora dar și de a se pregăti pentru cele mai pesimiste efecte posibile. Mia mult, doar 15% dintre companiile analizate au inclus în declarațiile lor financiare și schimbările climatice ceea ce înseamnă că fie nu dispun de date suficient, fie nu au reușit încă să calculeze impactul probabil asupra profitabilității.

“Schimbările climatice reprezintă o problemă definitorie a timpurilor noastre, cu efecte devastatoare resimțite în toate părțile lumii, iar România nu este exceptată. Companiile resimt deja impactul schimbărilor climatice, cu inundații tot mai frecvente ce afectează activele, incendii ce distrug materiile prime sau perioade de secetă care afectează traficul de mărfuri. Chiar și companiile care nu sunt afectate în mod direct înțeleg faptul că riscă să piardă clienți, angajați și investitori dacă nu iau măsuri,” spune Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România.

”Este deosebit de important ca managementul organizațiilor să conștientizeze faptul că riscurile asociate schimbărilor climatice nu constituie doar o altă cerință de raportare, ci reprezintă o problemă de business, cu riscuri, dar și oportunități asociate, și să comunice tuturor stakeholderilor angajamentele și modul în care gestionează efectele schimbărilor climatice asupra companiei, clienților, angajaților și comunităților în care operează”, a punctat aceasta.

„Este clar că statele din toată lumea tratează în prezent raportarea riscurilor climatice mai serios decât oricând, aspect evidențiat de recentul acord G7 privind introducerea obligativității rapoartelor referitoare la schimbările climatice, în concordanță cu recomandările TCFD. De asemenea, pandemia provocată de COVID-19 a reprezentat un real semnal de alarmă pentru companii și autorități deopotrivă, cu privire la necesitatea de a proteja planeta de riscurile majore și, probabil, în anul următor, se va înregistra o evoluție semnificativă a raportărilor efectuate de companiile din toată lumea” a adăugat Mathew Nelson, lider EY Global Climate Change and Sustainability Services.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
Folosim cookies pentru functionarea corecta a site-ului, masurarea traficului si functionalitati care ne permit sa iti prezentam un continut particularizat preferintelor tale. Pentru retragerea acordului pentru cookies, te rugam sa consulti Politica de Cookie. De asemenea, te invitam sa parcurgi Politica noastra de Confidentialitate, ce a devenit aplicabila incepand cu luna mai 2018.
DA, ÎNTELEG