Studiu Deloitte: vaccinarea impotriva COVID-19 si munca la distanta au impulsionat reluarea calatoriilor
Data publicarii: 16-12-2021 | TurismPotrivit studiului Deloitte 2021 Holiday Travel Survey, flexibilitatea de pe piața muncii cumulată cu o evoluție pozitivă a campaniei de vaccinare la nivel global, au contribuit la reluarea călătoriilor, numărul turiștilor care au mers cu avionul și s-au cazat la hoteluri crescând cu peste 50% în ultima parte a acestui an în comparație cu anul trecut. Comparativ cu anul 2019, cei care pot lucra de la distanță sunt acum mai dispuși să călătorească pentru perioade mai lungi de timp ori să își majoreze bugetul alocat vacanțelor. Astfel, potrivit raportului Deloitte, dintre cei care își propun să muncească în vacanțe, 75% plănuiesc să își prelungească excursia cu cel puțin o zi.
Cât privește bugetul efectiv pe care îl vor aloca de acum încolo, 60% dintre respondenți spun că vor aloca aceeași sumă pentru călătorii ca și în urmă cu doi ani, în vreme ce 21% spun că vor aloca mai mult. De asemenea, mare parte din respondenți, mai precis 64% dintre aceștia apreciază și măsurile de siguranță luate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului, motiv pentru care sunt mai dispuși să își rezerve un zbor dacă purtarea măștii este obligatorie. 54% dintre aceștia consideră ca fiind extrem de importantă și impunerea dovezii cu privire la vaccinare. Studiul mai sus amintit a fost realizat în Statele Unite pe un eșantion de 6500 de respondenți.
„Dorința oamenilor de a călători a revenit odată cu creșterea ratei vaccinării și cu redresarea economică. În Europa, datele Eurostat arată o majorare de peste 20% a cazărilor în unități turistice în vara acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii indicatorilor de încredere în economia europeană. În România, avansul a fost de peste 50% în perioada menționată. Referitor la măsurile de siguranță luate de autoritățile europene, conform celui mai recent Eurobarometru, 65% dintre europeni sunt de acord cu faptul că certificatul digital COVID-19 reprezintă cel mai sigur mijloc de a călători liber în UE în timpul pandemiei. În România, ponderea este de 56%”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul industriei de retail și bunuri de larg consum.
La polul opus celor dispuși să călătorească sunt și cei care invocă pandemia ca principal motiv de a nu o face, motiv urmat doar de cel al problemelor financiare cu care se confruntă. Planurile de vacanță sunt influențate de asemenea și de stadiul în care se află în acest moment campania de vaccinare a copiilor, 10% dintre persoanele cu vârste de până la 55 de ani invocându-l ca fiind important pentru ei.
Atitudinea față de călătorii variază de asemenea și în funcție de vârsta celor care au răspuns la sondajul inițiat de Deloitte. Astfel, persoanele cu vârste mai mari de 55 de ani,manifestă o mai mare prudență în ceea ce privește călătoriile, față de persoanele mai tinere, care sunt mult mai dispuse să călătorească. De asemenea, excursiile persoanelor mai în vârstă au tendința de a fi mai scurte decât cele ale tinerilor. În prezent, pe de altă parte, călătoriile sunt stimulate și de perioada sărbătorilor de iarnă când 60% din respondenți ar organiza excursii care implică petrecerea timpului cu prietenii sau familia, 54% optând pentru cazarea la un hotel sau o altă unitate privată. Cu toții au așteptări mari însă în ceea ce privește respectarea măsurilor de siguranță.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica