NN Romania a donat peste 900.000 de euro in 2022 pentru a sustine initiative sociale dedicate copiilor si comunitatilor vulnerabile
Data publicarii: 18-04-2023 | DiverseDe-a lungul timpului NN a susținut comunitățile din care face parte atât din punct de vedere al bunăstării fizice cât și al celei emoționale sau financiare. S-a întâmplat acest lucru și în anul 2022 când compania a donat în total peste 900.000 de euro în campanii dedicate copiilor și persoanelor care traversează contexte dificile, aducând beneficii reale unui număr de peste 5.200 de oameni.
De asemenea, peste 700 de angajați și consultanți financiari ai grupului s-au implicat cu un total de peste 1.750 de ore de voluntariat, amplificând impactul pozitiv pe care NN îl are în societate și misiunea companiei de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a României.
Cea mai amplă inițiativă desfășurată de NN în România anul trecut a fost continuarea eforturilor pentru extinderea Secției de Cardiochirurgie a spitalului de copii Marie Curie. Inițiativa a fost realizată în parteneriat cu Asociația Inima Copiilor, anul trecut NN continuând să doneze și să transforme această cauză într-un manifest social, încurajând strângerile de fonduri și dublând fiecare donație individuală primită prin SMS. De la lansarea acestui program în 2021 și până în prezent, NN a donat aproape 1,1 milioane de euro din care 400.000 de euro în anul 2022.
Mai mult, în parteneriat cu Asociația Autism Voice, NN a contribuit la deschiderea Institutului Autism Voice, primul centru multifuncțional de Recuperare și Cercetare în Autism, un proiect unic în România. Aici, începând din 2022, 500 de pacienți beneficiază anual de tratamente și terapii, cu suportul a 300 de terapeuți și 300 de cadre didactice care la rândul lor, vor beneficia de training pentru a putea susține pacienții cu autism. Alăturată acestei misiuni, NN a donat 200.000 de euro.
„Punem mereu oamenii pe primul loc în tot ceea ce facem și asta înseamnă și să fim responsabili social și să susținem schimbări pozitive în societate. În 2022 ne-am concentrat pe starea de bine fizică, emoțională și financiară a comunităților din care facem parte și am susținut inițiative dedicate copiilor și oamenilor în situații vulnerabile prin acces la servicii medicale de calitate, susținere pentru o viață sănătoasă și independentă și educare pentru un viitor financiar mai bun. Pentru noi, asta înseamnă să ne folosim resursele, expertiza și impactul pentru a face o diferență în societate acolo unde este cel mai mult nevoie, chiar și în vremuri dificile”, spune Gabriela Lupaș-Ţicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN Romania.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor