ANRM: Romania are rezerve de gaze naturale pentru cel mult 30 de ani
Data publicarii: 29-05-2007 | EconomieRezervele de gaze naturale ale Romaniei se estimeaza ca vor fi epuizate in 25-30 de ani, iar gradul de inlocuire a acestora cu noi descoperiri este de cel mult 30%, a declarat directorul general al Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), Gicu Borosi.
"Este normal sa fie asa, pentru o tara matura din punctul de vedere al explorarii si productiei de petrol si gaze, pentru ca acestea sunt resurse neregenerabile. Desigur, pot aparea surprize placute in zone mai putin cercetate, cum sunt cele de pe platoul continental al Marii Negre sau zonele de adancime din Carpatii Orientali", a spus Borosi.
Borosi a mai aratat ca tendinta generala este de declin al acestor resurse. "Este greu de crezut, insa, ca vom asista la o descoperire atat de mare, incat sa putem spune ca au crescut rezervele. Desoperirile ulterioare vor putea, in cel mai fericit caz, sa stopeze declinul si sa se stabilizeze productia la nivelul actual pe o perioada de inca sapte-opt ani", a mai precizat directorul general al ANRM.
Potrivit acestuia, toate estimarile specialistilor arata ca, prin cresterea gradului de recuperare, o sa fie valorificate cantitati mai mari decat cele care urmeaza sa fie descoperite. "La volumul initial de resurse, daca se creste factorul de recuperare cu trei-patru procente, asta inseamna aproape o dublare a rezervelor actuale", considera Borosi.
Potrivit proiectului de strategie energetica elaborat de Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), rezervele actuale de gaze naturale ale Romaniei sunt estimate la 184,9 miliarde de metri cubi.
Alinierea preturilor gazelor din productia interna la cele din import se va realiza abia dupa 2030, cand gazele naturale vor putea fi achizitionate cu peste 430 de dolari pe mia de metri cubi, se mai arata in proiect.
Astfel, previziunile Romgaz arata ca, pana in 2015, pretul gazelor din productia interna se va dubla, ajungand de la 170 dolari pe mia de metri cubi, la 350 de dolari pe mia de metri cubi. De asemenea, pana in 2025, pretul gazelor autohtone va ajunge la 395 dolari pe mia de metri cubi, urmand sa creasca la 425 de dolari pe mia de metri cubi in 2030.
Pe de alta parte, pretul gazelor din import va creste cu 30% pana in 2015, de la 290 de dolari pe mia de metri cubi in 2007, la 355 de dolari pe mia de metri cubi. In 2025, o mie de metri cubi de gaze naturale vor fi importate cu 400 de dolari, iar, pana in 2030, tariful gazelor achizitionate din import va creste la 430 de dolari pe mia de metri cubi.
De asemenea, potrivit estimarilor Autoritati de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale, productia interna de gaze naturale va scadea cu 23% pana in 2015, de la 10,4 miliarde de metri cubi, la 8 miliarde de metri cubi. In aceeasi perioada, importul de gaze naturale va creste cu 63%, de la 8,8 miliarde de metri cubi, la 14,4 miliarde de metri cubi.
Proiectul final al strategiei energetice va fi gata pe 11 iunie, potrivit reprezentantilor MEF.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie