Comisia Europeana, profund nemultumita de raspunsul Romaniei privind taxa auto
Data publicarii: 04-10-2007 | EconomieComisia Europeana este profund nemultumita de raspunsul autoritatilor romane in privinta taxei auto de inmatriculare, din cauza careia a deschis procedura de incalcare a tratatului impotriva Romaniei, si considera ca acestea reactioneaza lent, au declarat surse de la Bruxelles.
"Masurile pe care Bucurestiul trebuie sa le ia pentru modificarea taxei de prima inmatriculare sunt lente, iar Comisia considera ca Romania se misca prea incet in rezolvarea acestei probleme", au precizat sursele citate, adaugand ca Bruxelles-ul este profund nemultumit de raspunsul guvernului.
Taxa de inmatriculare auto a devenit, din luna martie, obiectul unei proceduri de incalcare a tratatului declansata de Comisia Europeana.
Corespondenta si negocierile dintre autoritatile de la Bucuresti si reprezentantii Comisiei Europene au inceput imediat dupa initierea procedurii. Cea mai recenta scrisoare inaintata Comisiei Europene de Ministerul Economiei si Finantelor dateaza de la jumatatea lunii septembrie. La acel moment, Finantele au transmis doua studii referitoare la piata autovehiculelor, realizate de Uniunea Societatilor de Asigurare Reasigurare si Comisia de Asigurari.
CE apreciaza ca taxa de prima inmatriculare auto contravine articolului 90 din Tratatul de Aderare si jurisprudentei Curtii Europene. Principalele neajunsuri ale legislatiei referitoare la taxa de inmatriculare auto, invocate de Comisia Europeana, sunt taxarea discriminatorie intre masinile la mana a doua vandute de cetatenii romani si cei din alte state membre UE, precum si faptul ca nivelul taxei depaseste valoarea reziduala sau de piata a masinii in cazul celor foarte vechi.
Potrivit procedurii, guvernul roman avea la dispozitie doua luni pentru a modifica taxa auto conform cerintelor CE, inainte ca forul european sa treaca la a doua etapa care consta in transmiterea unei scrisori de argumentatie, "reasoned opinion". Aceasta contine recomandari precise ale modului in care trebuie modificata taxa. In urma discutiilor cu partea romana, CE a considerat ca nu este inca necesar sa avanseze procedura care va inceta numai dupa ce legislatia romaneasca va fi aliniata dispozitiilor europene.
Taxa de prima inmatriculare, in vigoare de la 1 ianuarie 2007, se calculeaza in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro, pentru autovehiculele noi, foarte mici, cu o capacitate cilindrica de 600 cmc, dotate cu euro 4 si ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara catalizator si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene