Deviza bancilor: Clientul nostru, fraierul nostru

Data publicarii: 17-03-2009 | Finante-Banci

Acestea trateaza in bataie de joc putinii clienti pe care ii mai servesc. Numai in ianuarie ANPC a inregistrat 410 reclamatii, 60% dintre acestea fiind intemeiate. Iulian Urban: Profitul lor de pe urma abaterilor este mult mai mare decat amenda primita.

Chiar daca de la inceputul anului trecut bancile sunt obligate sa intocmeasca contracte mai transparente si mai clare, numarul reclamatiilor populatiei este in crestere. Clientii bancilor reclama clauze contractuale abuzive, majorarea dobanzilor sau perceperea unor comisioane neprevazute. In luna ianuarie a acestui an numarul plangerilor depuse la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-a ridicat la 410.

Potrivit reprezentantilor ANPC, numarul petitiilor intemeiate se ridica la 60% din totalul celor depuse, iar cuantumul amenzilor aplicate numai in Bucuresti s-a ridicat la 361.000 lei. Numarul mare al reclamatiilor clientilor vine pe fondul scaderii masive a creditarii, in conditiile in care bancile prefera sa-si tina banii in rezervele BNR si pe piata interbancara, in loc sa acorde credite populatiei si firmelor afectate de criza. ''Cele mai frecvente reclamatii ale clientilor institutiilor financiare se refera la faptul ca bancile majoreaza dobanzile si comisioanele fara a-si informa clientii, introduc noi comisioane, altele decat cele trecute in contracte (comision administrare cont curent, comision de depunere la ghiseul bancii, comision pentru eliberarea unei adrese de refinantare, comision de administrare a creditului).

De asemenea, mai sunt semnalate inchideri de cont neoperate la timp sau promotiile inselatoare, de tipul «depui la noi banii si primesti o suma din partea bancii», suma fiind alta decat cea asteptata de client'', se arata intr-un document remis de ANPC, la solicitarea Curierului National.

Pe langa acestea, au mai fost semnalate campaniile promotionale care determina consumatorii sa aduca clienti bancilor in schimbul unor sume de bani, inregistrarea la Biroul de Credit pentru datorii inexistente, refuzul de a prelua reclamatiile sau informarea incompleta a consumatorilor.

Urban: Banca face ce vrea cu respectivul client

''Reclamatiile primite de ANPC de la clientii bancilor reflecta faptul ca institutiile financiare nu respecta prevederile proiectului de reglementare a creditarii implementat de Autoritate la inceputul anului. In plus, acest lucru reflecta si faptul ca bancile nu se tem de eventualele contraventii ce se pot aplica de pe urma abaterilor de la clauzele contractuale. Atat ANPC, cat si BNR trebuie sa inaspreasca masurile pentru abaterile abuzive ale bancilor pentru ca,  pe timp de criza, clientii vor continua sa se planga din ce in ce mai mult de serviciile oferite de acestea, iar bancile vor continua linistite sa se abata de la clauze'', a declarat, pentru Curierul National, Iulian Urban, senator PD-L si actionar principal al firmei de recuperare a datoriilor "Urban si Asociatii".

Mai mult decat atat, Iulian Urban a mai spus ca, in astfel de cauze, banca face ce vrea cu respectivul ei client. ''Clientul nu are cum sa oblige banca de la care a luat un credit sa respecte clauzele contractuale. Pur si simplu nu are ce sa faca. Dupa ce ai incheiat un contract cu o banca comerciala, acea institutie poate sa faca ce vrea cu respectivul client. Doar institutiile statului, adica ANPC si BNR, pot obliga bancile sa-si asume obligatiile contractuale'', a afirmat Urban. In plus, acesta crede ca, pentru a stopa acest fenomen, institutiile statului ar trebui sa recurga la masuri mai drastice, cum ar fi suspendarea licentei de acordare a creditelor.

''Daca pentru o anumita banca s-a inregistrat un numar foarte mare de plangeri, e clar ca acea institutie nu se va opri niciodata din practicile ei, primind doar o amenda infima. Atunci ANPC ar trebui sa le trimita o instiintare in care sa-i anunte ca li s-a retras licenta de acordare a creditelor si asa ii vor opri. E clar ca bancile isi fac niste calcule din care observa ca amenzile primite pentru incalcarea clauzelor sunt mult prea mici in comparatie cu profitul pe care il obtin tocmai prin aceste abateri. Si normal ca lor le convine sa plateasca o amenda foarte mica, si sa le ramana in buzunar o suma frumoasa de pe urma abuzurilor contractuale'', a subliniat senatorul Iulian Urban.

Bucurestenii sunt cei mai nemultumiti de banci

Anul trecut, clientii bancilor au trimis la ANPC nu mai putin de 4.000 de reclamatii, din care 3.151 reclamatii au fost inregistrate in Bucuresti si in care semnalau abuzurile institutiilor financiare. In cursul anului 2008, ANPC a cercetat reclamatiile primite si a sanctionat bancile cu amenzi in valoare de 880.600 de lei. Autoritatea precizeaza ca, la acea data, avea competente limitate in sanctionarea acestui comportament in relatia client - banca, din cauza legislatiei in vigoare. Astfel, specialistii ANPC au pregatit un proiect de act normativ, care sa completeze Ordonanta Guvernului numarul 21 din 1992 privind protectia consumatorilor si sa modifice doua acte normative specifice domeniului bancar, respectiv Legea creditului ipotecar si Legea creditului de consum.

Integral in Curierul National