Ieftinirea creditelor in lei pe termen scurt, impiedicata de cresterea riscurilor cu 40%
Data publicarii: 02-10-2009 | Finante-BanciReducerea dobanzii BNR la nivelul de acum 20 de luni ar putea fi necesara pentru ieftinirea creditelor, dar nu este si suficienta. Atat cresterea costului riscului cu minimum doua procente, cat si cea a remunerarii depozitelor cu peste trei procente ii determina pe analisti sa considere ca o reintoarcere la preturile creditelor din februarie 2008 nu este inca posibila. Acestia evita chiar sa anticipeze momentul in care ieftinirea va fi vizibila.
In conditiile in care, cel putin teoretic, dobanda de politica monetara influenteaza costurile creditelor si depozitelor in moneda nationala, reducerea la 8%, intrata deja in vigoare, ar trebui sa-si produca efectele, mai devreme sau mai tarziu. Iar cel mai asteptat este, fara doar si poate, cel referitor la ieftinirea creditelor. Din pacate, conditiile actuale din economie si modul in care vor evolua acestea in urmatoarele luni ii determina pe analisti, cand vine vorba de scaderea dobanzilor la credite, sa fie mai degraba adeptii unui "mai tarziu", decat ai unui "mai devreme".
Acum si atunci
Actualul nivel de 8% este similar celui din februarie 2008, o perioada in care consumerismul isi traia momentele sale de glorie, in care dobanda anuala efectiva medie la creditele de consum in lei era de 17,86%, cea de la ipotecare, de 11,08%, nivelul provizioanelor constituite de banci era de numai patru miliarde de lei, iar costul riscului, adica marja dintre dobanzile la active si pasive, depasea cu putin cinci puncte procentuale.
De altfel, la nivel mondial acest indicator era redus, iar bancile inca se conduceau dupa asa-zisa regula "3-6-3", adica remunerau depozitele cu 3%, imprumutau cu 6% si apoi plecau la golf la ora 3.00 dupa-amiaza. Din data de 30 septembrie, dobanda de politica monetara este din nou 8%. Dar, in acelasi timp, DAE la ipotecarele in lei se apropie de 13%, cea in cazul creditelor de consum a ajuns la peste 23%, iar costul riscului a depasit sapte puncte procentuale, cu 40% mai mult decat in februarie 2008.
Insa cea mai mare deteriorare inregistrata din februarie 2008 si pana acum a cunoscut-o neperformanta, bancile fiind nevoite sa-si tripleze volumul provizioanelor, pana la 12 miliarde de lei. In aceste conditii, se mai poate reveni la un cost al creditelor similar cu cel inregistrat cu 20 de luni in urma, cand dobanda BNR era tot de 8%?
Integral in Financiarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă
- Studiu Deloitte: cheltuielile de sarbatori se mentin, in acest sezon, la nivelul de anul trecut, chiar daca 73% dintre cumparatori se asteapta la scumpiri, iar 37% au o situatie financiara mai precara
- Studiu Deloitte: companiile din majoritatea sectoarelor directioneaza mai mult de jumatate din bugetul de marketing catre activitati din mediul digital
- Bringo, cel mai nou chirias al cladirii Eminescu Offices dezvoltat de Akcent Development
- EY România: Indemnizațiile membrilor CA, directorilor și administratorilor impozitate ca salarii ori ca activitate cu TVA? - punct de vedere