Ministrul Finantelor ia in calcul neimpozitarea salariilor cuprinse intre 600 si 1.000 lei in 2010
Data publicarii: 09-10-2009 | ActualitateMinistrul Finantelor, Gheorghe Pogea, ia in calcul posibilitatea scutirii angajatorilor de plata impozitului de 16% pentru orice majorare a salariilor cuprinse intre 600 lei si 1.000 lei si a cerut o analiza a impactului bugetar privind introducerea acestei masuri de la 1 ianuarie 2010.
"As vrea sa apreciez extrem de pozitiv atat propunerea patronatelor ca cel putin pentru sase luni de zile sa avem in vedere daca se poate ca salariul minim sa nu creasca, perioada care ne da noua o mai mare certitudine pentru aprecieri, dupa care vom lua decizii, dar cumulat cu acest lucru a fost o propunere pe care noi o luam in considerare si personal o apreciez ca fiind pozitiva, de a majora acest salariu, iar [pentru] intervalul de crestere pana in 10 milioane (lei vechi n.r.) sa incercam sa facem o deductibilitate fiscala", a spus Pogea.
El a precizat ca un prim efect ar consta in "albirea" salariilor din economie, deoarece "antreprenorii ar mari aceste salarii, iar acestea, nefiind supuse impozitarii, nu le-ar mari direct costurile".
Ministrul Finantelor a explicat ca "pentru o persoana cu un salariu de 850 lei, ce urmeaza a fi majorat la 1.000 lei, patronul va plati pentru diferenta de 150 lei numai contributiile, mai putin cota unica de 16%".
Georghe Pogea a anuntat ca, pana luni, va analiza aceasta propunere acceptata de sindicate si patronate, ce ar urma sa afecteze 2,5 milioane de salariati care au salariul mai mic de 1.000 lei.
"Cel mai important lucru este ca numarul de salariati care vor avea asigurari pentru viitor si pensii va creste. Este o propunere corecta, rationala, are o logica. In principal, a fost agreata inclusiv de confederatiile sindicale. Angajamentul nostru a fost ca, pana saptamana viitoare, sa facem un impact, o balanta neta a acestei propuneri", a mai spus Pogea.
El a adaugat ca "aceasta deducere are un impact negativ de vreo 360 de milioane, in sensul ca 16% din baza de impozitare genereaza o pierdere de venituri, dar avem un alt castig: cresterea contributiilor si faptul ca acesti oameni vor avea pensii si, in plus, veniturile lor devin oficiale", ceea ce ar trebui sa duca la reducerea evaziunii fiscale, a precizat Pogea.
Ministrul Finantelor a mentionat ca este constient ca rezervele patronatelor legate de cresterea salariului minim pe economie la 705 lei de la 1 ianuarie 2010 sunt justificate, in conditiile actialei crize economice care afecteaza Romania si a situatiei incerte privind evolutia acesteia anul viitor.
"Fondul de salarii va trebui sa cresca limitat si sa tina cont de conditiile macroeconomice recente, faptul ca Romania se afla intr-o perioada de criza, iar din prezentarea cadrului macroeconomic pentru 2010 nu putem sa ne asteptam la o crestere pozitiva certa. Discutam de o crestere in jurul valorii zero pentru ca si ultimele prognoze ale Comisiei Europene arata pentru anul viitor cifre care nu arata neaparat o trecere in zona pozitiva, dar inca spun ca se mentine o mare impredictibilitate, motiv pentru care dorim sa fim foarte prudenti", a adaugat Pogea.
Reprezentantii patronatelor au declarat ca o majorarea a salariului minim la 705 lei si respectarea actualilor coeficienti din Contractul Colectiv de Munca la nivel national ar duce la o crestere a cheltuielilor salariale in sistemul bugetar cu 17,7%.
"Probabil ca luni vom finaliza problema salariului minim. Noi cerem, insa, ca majorarea acestuia sa tina cont de productivitatea muncii si de mentinerea cresterii fondului de salarii in limite sustenabile sau ca majorarea salariul minim sa se faca concomitent cu ajutor din partea guvernului", a spus secretarul general al CONPIROM, Dan Matei Aghaton.
Reprezentantii sindicatelor au renuntat la solicitarea privind cresterea salariului minim pe economie la 740 lei si cer Guvernului adoptarea pana miercuri a Actului normativ prin care acesta sa fie stabilit la 705 lei in 2010.
"Pentru ca noi sa respectam moratoriul cerut de primul ministru, Guvernul trebuie sa scoata pana miercurea viitoare actul normativ prin care salariul minim pe economie va fi stabilit la 705 lei pentru 2010 si sa finalizeze in cel mai scurt timp proiectul de buget pe anul 2010. Daca nu se va intampla acest lucru, ne vom intalni si vom decide", a declarat presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
La randul sau, liderul BNS Dumitru Costin a anuntat ca nivelul de 705 lei stabilit pentru salariul minim "este valoarea suportabila la nivelul economiei nationale."
Initial, inainte de negocierile purtate la Ministerul Muncii sindicalistii sustineau ca nu vor accepat un salariu mai mic de 740 lei, in timp ce patronatele spuneau ca mediul de afaceri nu poate suporta anul urmator un salariu minim mai mare de 650 lei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Black Friday: Românii sunt pregătiți să profite de oferte, dar trebuie să fie atenți și la tentativele de fraudă
- EY Law România: Prima înregistrare din oficiu a unui sediu permanent din industria farmaceutică anulată definitiv de instanța de judecată
- Sondaj eJobs: 7 din 10 români trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Problemele financiare și cele legate de job îi apasă cel mai mult
- EY România - Sistemul garanție-returnare a apărut din necesitatea identificării unor soluții de optimizare a gestionării ambalajelor primare nereutilizabile
- EY a asistat MidEuropa în vânzarea lanțului de supermarketuri Profi către Ahold Delhaize
- Studiu EY: Piața globală a ofertelor publice inițiale: apetitul investitorilor se mută de la creștere la valoare, pe fondul unei lichidități mai restrânse
- 21.000 de joburi noi au fost scoase în piață de start-up-uri și companiile mici, cu cel mult 50 de angajați, în această toamnă
- Opinie Deloitte: Directiva europeana privind impozitul minim pe profit - o schimbare majora in fiscalitatea internationala si impactul sau in Romania
- Opinie Deloitte: Facturarea electronica generalizata, la un pas de implementare. Cand dispare factura pe hartie?
- Studiu EY: Scade încrederea liderilor din domeniul securității cibernetice în sistemele de apărare ale organizației, iar costurile cresc
- Impactul IRCC după creşterea de 0,02% în ratele creditelor
- EY România: România se aliniază legislației europene și raportările bancare pentru persoanele fizice cu venituri mari au devenit realitate
- Sondaj eJobs: 4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu. La fel de mulți cred că o discuție cu managerul pe acest subiect le-ar putea aduce o majorare de maximum 10%
- Studiu EY: Salarizarea, bunăstarea și flexibilitatea atrag tensiuni la locul de muncă și mai mult de o treime dintre angajați sunt susceptibili să demisioneze
- Cushman & Wakefield Echinox, piata investitiilor imobiliare: Numarul proprietatilor vandute a crescut in S1 2023, insa valoarea medie a unei tranzactii s-a redus la jumatate