Banca Romaneasca a preaprobat credite prin Prima Casa in valoare de 12 milioane euro
Data publicarii: Astazi, 13-10-2009 | Finante-BanciBanca Romaneasca a preabrobat credite ipotecare de 12 milioane euro prin programul Prima Casa, ce reprezinta jumatate din cele 650 dosare aflate in analiza, si vrea sa utilizeze plafonul aprobat de Fondul de Garantare, de 68,45 milioane euro, pana la finalul acestui an, a anuntat banca.
Astfel, pe baza veniturilor solicitantilor de credite, Banca Romaneasca a aprobat imprumuturi prin Prima Casa de 12 milioane de euro, media imprumutului situandu-se la aproximativ 40.000 euro. In cazul dosarelor preaprobate de Banca Romaneasca, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) urmeaza sa aprobe, de asemenea, dosarele respective. Ulterior, banca va da aprobarea finala asupra imprumutului.
In peste 70% din solicitarile de credite, clientii prefera imobilele vechi, cu doua camere, al caror pret se inscrie in plafonul garantat de FNGCIMM, de 60.000 euro, mai arata comunicatul.
"Solicitarile de credit pentru produsul au crescut constant, iar Banca Romaneasca va opera unele modificari in ceea ce priveste caracteristicile intiale pentru a face acest produs si mai accesibil clientilor. Acestea urmeaza a fi anuntate in cel mai scurt timp, ceea ce ne face increzatori in capacitatea noastra de a utiliza plafonul acordat de Fondul de Garantare pana la finele acestui an", a declarat directorul de retail si retea din cadrul bancii, Lakis Couninis.
De asemenea, 35% din cererile depuse sunt in Bucuresti, urmat de regiunea de centru si vest a tarii (Brasov, Arad, Timisoara) si de zona de sud-est (Constanta, Braila, Galati), mai spun reprezentantii bancii.
Banca Romaneasca acorda credite prin Prima Casa la dobanda variabila egala cu rata ROBOR la 3 luni, plus 2 puncte procentuale, la creditele in lei si cu rata EURIBOR la 3 luni, plus 3,75 puncte procentuale la imprumuturile in moneda europeana. Banca nu percepe comision de analiza, comision de rambursare anticipata, comision lunar de administrare si suporta costul evaluarii imobilelor si al comisionului de garantare, achitat catre FNGCIMM.
Pentru depozitele constituite de clienti la semnarea contractului de credit, echivalente cu rata lunara pe 3 luni, conform legislatiei, Banca Romaneasca plateste dobanzi de 2% la euro si 5% la lei. Clientul isi va putea retrage banii la rambursarea integrala a creditului.
Suma maxima ce poate fi contractata este de 57.000 de euro, sau echivalent in lei, iar perioada cea mai lunga de acordare este de 360 de luni, la un aport propriu de cel putin 5% din valoarea imobilului.
In cazul imobilelor de peste 60.000 de euro, solicitantul va trebui sa contribuie cu 3.000 de euro, plus diferenta dintre pretul de achizitie al imobilului si limita maxima de 60.000 de euro.
Solicitantii eligibili trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 20 si cel mult 70 de ani la sfarsitul perioadei de creditare si sa nu detina nicio locuinta in proprietate, asa cum prevede legislatia aplicabila.
Banca Romaneasca este controlata de National Bank of Greece (NBG) din 2003, cand grupul financiar elen a cumparat pachetul majoritar al bancii. In prezent, NBG detine 89,07% din capitalul social al bancii, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) are o participatie de 10,21%.
Banca Romaneasca are un capital social de pana la 200 milioane euro si o retea nationala formata din 151 de sucursale. NBG mai controleaza in Romania si companiile ETEBA Romania, Garanta Asigurari si NBG Leasing.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online