Isarescu: Romania risca sa treaca printr-o criza a cursului de schimb fara acordul cu FMI si UE
Data publicarii: 25-11-2009 | EconomieMaterializarea riscului de aparitie a gap-ului de finantare la nivelul maxim anticipat pentru 2009 in Romania, de 16 miliarde euro, ar fi dus la o criza a cursului de schimb fara asistenta financiara a FMI si UE, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
"In cazul economiei romanesti, unele ajustari ar fi fost foarte dureroase fara asistenta financiara externa. De exemplu, daca riscul aparitiei gap-ului de finantare s-ar fi materializat la nivelul maxim anticipat pentru anul 2009, atunci cel mai probabil presiunile de depreciere a leului ar fi rezultat intr-o criza a cursului de schimb, cu efecte negative asupra inflatiei si implicit asupra activelor financiare ale populatiei denominate in lei", subliniaza Isarescu, intr-o dizertatie sustinuta marti, cu ocazia primirii titlului de membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania.
Potrivit calculelor bancii centrale, Romania ar fi putut avea, in 2009, un deficit de finantare estimat intre 7,5 si 16 miliarde de euro, depinzand de sentimentul investitorilor straini si de dorinta lor de a reinnoi liniile de finantare ale bancilor si ale companiilor private.
Totodata, guvernatorul BNR considera ca "alte ajustari, cum ar fi diminuarea cheltuielilor publice, inclusiv a celor cu salariile, in conditiile in care in timpul ciclului de intrari mari de capitaluri acestea ajunsesera la niveluri nesustenabile, ar fi purtat marca unei credibilitati reduse".
"In acest context, acordurile cu UE si cu FMI au furnizat doua elemente esentiale pentru economia romaneasca: acoperirea deficitului de finantare externa si credibilitate. Importul de credibilitate de la UE si FMI a facut ca unele finantari private sa nu se mai reduca sau sa se reduca mai putin. Pe aceste cai, masurile incluse in acordurile mentionate au asigurat finantarea economiei romanesti", mai spune Mugur Isarescu.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor