APC: Daca bancile erau mai responsabile, nu se ajungea la supraindatorare
Data publicarii: 30-11-2010 | Finante-BanciResmerita: Statisticile BNR din ultima perioada arata ca a crescut foarte mult nivelul supraindatorarii
"Creditele cu buletinul trebuiau sa fie mai atent supravegheate"
"Lipsa educatiei financiare face ca romanii sa ia produse care nu sunt 100% conforme cu nevoile si asteptarile lor"
Statisticile din ultima perioada au aratat ca romanii sunt din ce in ce mai indatorati la banci, intarzierile la plata creditelor crescand odata cu aparitia crizei si a masurilor de austeritate. "Cu toate acestea, daca institutiile financiare ar fi fost mai responsabile si nu ar fi promovat pe piata produse financiare facile, nu s-ar fi ajuns la nivelul actual de supraindatorare", considera Razvan Resmerita, director in cadrul Centrului European al Consumatorilor din Romania.
Potrivit acestuia, evitarea supraindatorarii trebuie sa devina o prioritate publica, tinand cont de faptul ca statisticile ne arata cat de mult a crescut gradul de supraindatorare a romanilor. "Consider ca evitarea supraindatorarii tine pe de o parte de nivelul de educatie financiara al consumatorilor, iar pe de alta parte de responsabilitatea institutiilor financiare care, daca erau mai precaute, nu se ajungea la aceasta supraindatorare. Mai mult, este nevoie si de vointa politica, din aceasta perspectiva supraindatorarea trebuie sa devina o prioritate publica", ne-a declarat Razvan Resmerita cu ocazia evenimentului de la Rasinari "Creditarea responsabila si educatia financiara. Ce urmeaza in 2011?".
In acest context, directorul in cadrul Centrului European al Consumatorilor din Romania a dat ca exemplu faptul ca in anii trecuti foarte multe persoane au avut acces la credite doar cu buletinul.
Integral in Curierul National

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online