Bancile ar putea fi obligate sa ajute debitorul in cazul aparitiei unor probleme financiare
Data publicarii: 13-10-2011 | Finante-BanciO companie de avocatura de pe piata locala a intermediat deja prima tranzactie cu ipoteca care se supune noilor prevderi legale. Partenerii firmei vorbesc pentru capital.ro despre avantajele noului Cod Civil. Impartirea echitabila a riscului intre banca si client este unul dintre ele.
La nici doua saptamani de la intrarea in vigoare a noului Cod Civil a avut loc deja prima tranzactie cu ipoteca realizata conform noilor prevederi. Este vorba despre un imprumut de 1 milion de euro acordat de o companie straina unei firme inregistrate in Romania care activeaza in domeniul agricol. Banii au fost utilizati pentru achizitionarea unui pachet de actiuni la o alta firma, iar negocierile intre cele doua firme au durat aproximativ 5 luni.
Compania de avocati care s-a ocupat de tranzactie este Patrascanu si Asociatii. Potrivit Irinei Popescu, partener al firmei mai sus citate, creditele acordate intre firme (altele decat bancile) reprezinta o practica destul de intalnita pe piata din Romania, iar prevederile continute in noul Cod Fiscal dinamizeaza si flexibilizeaza procedurile specifice.
Integral in Capital.ro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc