FIC: Legea privind managementul deseurilor trebuie supusa unei runde finale de dezbateri publice
Data publicarii: 20-10-2011 | MediaConsiliul Investitorilor Straini (FIC) recomanda ca, inainte de adoptarea versiunii finale a legislatiei privind managementul deseurilor, sa aiba loc o runda finala, mai scurta, de dezbateri publice, implicand partile interesate relevante.
”Desi exista o intarziere in transpunerea acestei legislatii, recomandarea FIC este ca o runda finala, mai scurta, de dezbateri publice, implicand partile interesate relevante, inclusiv FIC, sa aiba loc cu privire la versiunea finala, inainte de publicarea oficiala”, se arata intr-un raport publicat miercuri de FIC.
In acest sens, consiliul recomanda obtinerea unui echilibru intre responsabilitatile pe care le au autoritatile locale si cele ale sectorului industrial.
Directiva cadru privind managementul deseurilor a fost aprobata in noiembrie 2008, statele membre UE avand termen de transpunere pana in decembrie 2010.
”Proiectul de lege care transpune directiva a fost supus dezbaterii publice in 2010, oferind partilor interesate posibilitatea de a-si exprima opiniile cu privire la diferite aspecte. Cu toate acestea, o noua versiune care ia in considerare comentariile diferitelor parti interesate este inca supusa dezbaterilor interministeriale”, se arata in raport.
Romania risca sa ajunga la Curtea de Justitie a UE si sa primeasca sanctiuni financiare daca, in termen de doua luni, nu va transpune in legislatia nationala directiva privind deseurile, Comisia Europeana trimitand, la sfarsitul lui septembrie, un aviz motivat in acest sens.
Directiva-cadru a UE privind deseurile instituie cadrul juridic pentru tratarea deseurilor si introduce principii de gestionare a acestora, cum ar fi principiul «poluatorul plateste», stabilind o ierarhie obligatorie in materie de gestionare a deseurilor. Astfel, statele membre trebuie sa acorde prioritate prevenirii, apoi reutilizarii, reciclarii si altor operatiuni de valorificare, eliminarea reprezentand optiunea cea mai putin dezirabila.
Statele membre aveau termen pana in luna decembrie pentru a stabili legislatia care sa transpuna directiva amintita. Autoritatile romane ar fi trebuit sa dea curs recomandarilor CE pana in luna aprilie, dupa prima etapa a procedurii de infringement - scrisoarea de notificare. Acest lucru nu s-a intamplat, iar Comisia a trecut la urmatoarea faza a procedurii de infringement.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor