Tranzactionarea actiunilor Oltchim va fi reluata miercuri, la 9.30
Data publicarii: 03-10-2012 | Bursa
Tranzactionarea actiunilor Oltchim va fi reluata miercuri, incepand cu ora 9.30, conform unui anunt publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti.
Actiunile Oltchim au fost suspendate de la tranzactionare in data de 20 septembrie 2012, ca urmare a derularii licitatiei pentru vanzarea a 54,8062% din actiunile combinatului valcean si a creantelor detinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si Electrica la companie, si ulterior, a negocierilor cu Dan Diaconescu, declarat adjudecatar al licitatiei pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni.
Conform unui comunicat al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, remis BVB, negocierile cu Dan Diaconescu s-au derulat in perioada 24 septembrie - 1 octombrie 2012, cand procedura de privatizare a Oltchim a fost declarata inchisa, fara incheierea unui contract de vanzare-cumparare pentru pachetul de actiuni detinut de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri sau pentru creantele detinute de AVAS si Electrica asupra Oltchim.
Premierul Victor Ponta a anuntat luni ca planul de relansare a Oltchim va fi prezentat joi si va prevedea pasii urmatori privind combinatul valcean.
'Miercuri, ministrul Chitoiu (ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Daniel Chitoiu n.r), si ministrul Finantelor, vor incepe sa discute oficial cu toti creditorii principali, AVAS, Electrica si cele trei banci care sunt principalii creditori ai Oltchim: BCR, Banca Transilvania si CEC. Impreuna cu acestia vom prezenta joi planul de relansare a Oltchim, care sa prevada foarte clar pasii necesari pentru un nou mod de management la Oltchim, pentru finantarea repornirii productiei, pentru perioada de timp in care se reia activitatea, plata salariilor restante si pregatirea pentru o privatizare care o sa aiba loc cel mai probabil in cursul anului 2013, in alte conditii decat cele in care s-a desfasurat in acest moment', a explicat Victor Ponta.
Marti, Consiliul de Administratie al Oltchim, l-a ales pe Mihai Balan, fostul director al CET Govora, director interimar la SC Oltchim SA, potrivit anuntului facut de secretarul de stat Rodin Traicu.
Mihai Balan va trebui ca pana la 12 octombrie sa prezinte un plan de pornire a combinatului chimic de la Valcea. Data de 12 octombrie a fost, de altfel, anuntata de Rodin Traicu drept data la care combinatul valcean isi va reporni efectiv activitatea si vor fi achitate si salariile restante ale muncitorilor.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene