40 de ani de la prima convorbire cu un telefon mobil
Data publicarii: 03-04-2013 | IT&C
La inceputul lunii aprilie 1973, inventatorul Martin Cooper de la Motorola a efectuat primul apel cu ajutorul unui telefon mobil de pe un trotuar din New York. Inventatorul l-a sunat chiar pe Joel Engel, rivalul sau de la "Bell Labs", care la vremea respectiva incerca, de asemenea, sa creeze un telefon portabil.
Potrivit unor zvonuri, Cooper s-ar fi inspirat din capitanul Kirk din serialul TV "Star Trek" si gadgeturile pe care acesta le folosea.
Primul model de telefon mobil cantarea nu mai putin de 1,4 kilograme si putea fi folosit 35 de minute, dupa care trebuia incarcat timp de 10 ore. Primul telefon mobil se numea "DynaTAC" (DYNamic Adaptive Total Area Coverage), iar Motorola a petrecut 10 ani incercand sa obtina aprobari si sa depaseasca obstacole tehnologice pana sa ajunga la productia de masa. In 1983, a fost lansat un "DynaTAC" mai usor, la pretul de 3.500 de dolari (echivalentul astazi a 7.400 dolari).
Primul telefon mobil comercializat avea o lungime de 33 cm, noua taste: "recall, clear, send, store, function, end, power, lock, volume", un display si putea memora 30 de numere. Dupa mai putin de zece ani, in 1990, serviciile de telefonie erau disponibile pentru un milion de clienti americani, pentru ca, in 2011, 87% din populatia planetei sa beneficieze de acest sistem de telefonie.
Toate telefoanele mobile au o serie de caracteristici comune, dar producatorii incearca sa diferentieze produsele proprii prin punerea in aplicare a unei serii de functii suplimentare care sa fie atractive pentru consumatori. Acest fapt a condus la mari inovatii in dezvoltarea telefonului mobil in ultimii 20 de ani.
De la 1G, prima generatie a telefoanelor mobile a anilor 80 s-a ajuns la a patra generatie 4G, care ofera o gama larga de utilitati. In 2008, cel mai usor telefon din lume, 'Modu', avea doar 40 de grame si era prevazut cu terminale mobile gratuite, disponibile impreuna cu variate oferte de abonamente, la doar 35 de ani de la inventia geniala a lui Martin Cooper.
Nokia a detinut pozitia de lider de piata pana in 2010, pentru ca, din 2012, sa fie depasita de Samsung, potrivit Strategy Analytics. In 2012, pentru prima data din 2009, vanzarile de telefoane mobile catre utilizatorii finali au inregistrat o scadere cu 1,7 %.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie