Cu o crestere de 50% in ultimii 5 ani, somajul in randul tinerilor aduce probleme structurale in zona euro
Data publicarii: 10-07-2013 | HR/CariereRata somajului in randul tinerilor cu varsta sub 25 de ani din zona euro a crescut cu cca 50% in ultimii cinci ani, respectiv de la aproximativ 16% in 2008 la 23,9% in luna mai a anului curent, cele mai mari valori din ultimii cinci ani fiind atinse in 2013 in Grecia (peste 62%) si Spania (56,5%). In UE, situatia pe acest segment a evoluat asemanator, respectiv de la 15,8% in urma cu 5 ani, la 23,1% in luna mai.
Atat in Uniunea Europeana, cat si la nivelul zonei euro, somajul la nivelul intregii piete a fortei de munca a cunoscut insa cresteri si mai abrupte de la inceputul crizei din 2008 si pana in prezent: astfel, in perioada mentionata, rata generala a somajului in UE a crescut de la 7,1% la 11%, iar pe zona euro a ajuns de la 7,6% la 12,2%.
"Efectele implicate de cresterea somajului in general sunt multiple, insa, in cazul unei analize structurale a acestui fenomen, reiese ca manifestarile sale in randul tinerilor pot avea urmari mult mai puternice, incepand, de exemplu, de la simpla descurajare a tinerilor in cautarea unui loc de munca si incarcarea bugetului de asigurari sociale de stat si mergand pana la disparitia unor profesii, amploarea procesului de reconversie profesionala, costurile cu reintregrarea in piata muncii, cresterea infractionalitatii etc", a aratat Cosmin Enache, Director de Operatiuni al casei de brokeraj (SSIF) Equity Invest, singura companie romaneasca ce a devenit formator de piata pe piata extrabursiera de Contracte pentru Diferenta (CFD-uri).
Romania: somajul general este sub media UE, dar pe segmentul tinerilor se ridica la media Uniunii Europene
In Marea Britanie, situatia somajului sta in general mai bine decat in zona euro, rata somajului fiind in prezent de cca 7,8%, iar cea pe segmentul tinerilor de aproximativ 20,5%. In SUA lucrurile stau si mai bine, inregistrandu-se o rata generala a somajului de 7,6% pe luna iunie si, respectiv, de aproximativ 16,2% in randul tinerilor. "In Europa avem si tari in care somajul in randul populatiei sub 25 de ani are rate "controlabile": in Germania (7,6%) si Austria (8,7%) au fost in luna mai cele mai mici procente din zona euro", a precizat Cosmin Enache.
In ceea ce priveste Romania, dinamica somajului in randul tinerilor este pe o panta periculoasa. Astfel, daca in ceea ce priveste rata generala a somajului (7,5%), Romania se afla sub media UE de 11%, in ceea ce priveste tinerii, lucrurile sunt mai grave, intrucat rata somajului pe segmentul de varsta sub 25 de ani a fost de peste 23% in primul trimestru, ceea ce o pozitioneaza la nivelul mediei Uniunii Europene.
"In general, nu trebuie omis faptul ca, intrucat viata activa pe piata muncii a tinerilor o depaseste pe cea a populatiei mature, integrarea lor devine un aspect esential, mai ales in situatia in care se regaseste Europa in ultimii ani, facand referire aici la inversarea piramidei varstelor si cresterea tensiunilor pe bugetele statelor membre", a aratat Cosmin Enache.
Cu ocazia summit-ului Uniunii Europene de la finalul lunii iunie, oficialii au pus ca prim punct pe agenda intrevederii fenomenul de somaj in randul populatiei tinere, avand ca suport consemnarea (la inceputul anului curent) a celei mai mari rate a somajului in randul tinerilor, de la momentul infiintarii UE si pana in prezent. Alaturi de alte initiative, deciziile adoptate cu ocazia summit-ului UE din iunie indica o crestere cu 2 miliarde de euro a fondurilor alocate programului Youth Employment Initiative, menit sa ajute tinerii cu probleme in gasirea unui loc de munca, in zonele in care rata somajului pe acest segment depaseste 25%. "Se vede clar in ultima perioada preocuparea maxima a oficialilor UE privind somajul in randul tinerilor si efectele de durata care pot sa apara; initiativele si programele in acest plan sunt absolut previzibile in continuare, iar tarile afectate trebuie sa incerce sa extraga maximum de beneficii din acestea", a precizat Cosmin Enache.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial
- Schneider Electric furnizeaza solutii de smart metering, mentenanta si cloud hosting pentru CTP
- Leul se apreciază puternic după alegerile prezidențiale: Euro coboară la 5,03 lei, dolarul sub 4,47 lei