Comisia Europeana a decis reluarea platilor prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice
Data publicarii: 09-10-2013 | Finante-BanciComisia Europeana a decis, marti, 8 octombrie a.c., deblocarea Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), ca urmare a masurilor implementate de Guvernul Romaniei.
"Decizia Comisiei Europene de a relua platile prin POS CCE este un succes al Guvernului Romaniei, care a luat toate masurile necesare pentru a remedia deficientele din trecut, din perioada 2009-2011. POS CCE este unul dintre cele mai importante programe prin care Romania beneficiaza de fonduri europene care sustin mediul privat. Acum, cand toate programele operationale sunt deblocate, obligatia noastra este sa atragem sume cat mai mari intr-un timp cat mai scurt”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Guvernul Romaniei a luat o serie de masuri pentru a indeplini recomandarile Comisiei Europene, un exemplu in acest sens fiind inceperea in luna august a.c. a evaluarii a circa 4.000 de cereri de finantare, depuse incepand cu anul 2011. Evaluarile sunt realizate de experti independenti, cooptati de Ministerul Fondurilor Europene, in cadrul "Acordului cadru de prestari servicii pentru asigurarea unor experti care sa vina in sprijinul autoritatilor de management pentru instrumentele structurale”.
"In aceasta toamna au fost semnate deja peste 500 de contracte cu beneficiari din mediul privat, cu o valoare cumulata de peste 100 milioane de euro. In perioada imediat urmatoare vor fi semnate, tot cu beneficiari din mediul privat, contracte de finantare in valoare de 200 milioane de euro”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Fondurile europene alocate Romaniei prin intermediul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice se ridica la peste 2,5 miliarde de euro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica