Erste: Economia României ar putea depăşi pentru prima dată în acest an nivelul din 2008
Data publicarii: 17-04-2014 | Finante-BanciProdusul Intern Brut (PIB) al României ar putea depăşi pentru prima dată în acest an nivelul din 2008, susţinut de o revenire a cererii interne, în timp ce principalele riscuri ar fi eventuala deteriorare a încrederii consumatorilor şi o producţie agricolă sub aşteptări, estimează analiştii Erste.
"O serie de indicatori pozitivi la începutul acestui an, cum suntproducţia industrială, exporturile, vânzările cu amănuntul sau serviciile prestate companiilor, au semnalat faptul că economia va creşte mai rapid în primul trimestru decât o arătau estimările iniţiale", se arată într-un raport al grupului austriac.
Analiştii băncii estimează un avans al PIB de 3% pentru România în acest an, după o creştere de 3,5% anul trecut. Creşterea ar urma să urce uşor în următorii ani, la 3,3% în 2015 şi 3,5% în 2016, se arată în raport.
Produsul Intern Brut s-a plasat în 2008 la aproximativ 140 miliarde de euro.
Cel mai recent sondaj al UE arată încă "ezitări ale consumatorilor" în România, în timp ce un indicator al încrederii în investiţii în rândul managerilor din sectorul prelucrător este, de asemenea, destul de fragil, notează analiştii băncii.
Următorul sondaj, programat pentru sfârşitul lunii aprilie, ar putea clarifica dacă au loc modificări semnitficative.
Totodată, guvernul ar putea continua să manifeste o tendinţă mai pronunţată spre cheltuieli sociale, în timp ce investiţiile ar putea reveni în teritoriu pozitiv doar dacă intrările de fonduri europene continuă să crească şi unele proiecte publice de investiţii anunţate deja vor fi lansate.
Accelerarea inflaţiei în a doua parte a anului şi o producţie agricolă sub aşteptări sunt riscuri economice care se condiţionează reciproc, arată analiştii băncii.
Efectul de bază nefavorabil şi scumpirea carburanţilor, transmisă rapid la nivelul consumatorului final, ar putea limita consumul privat, în timp ce o înrăutăţire a condiţiilor meteo ar putea priva gospodăriile aflate în mediu rural de o parte importantă a veniturilor.
SURSA: Mediafax.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure