S&P a urcat ratingul Spaniei, ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei economice
Data publicarii: 26-05-2014 | Finante-BanciAgenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a revizuit în creştere ratingul suveran al Spaniei cu o treaptă, la "BBB", cu perspectivă stabilă, ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei economice a ţării.
S&P a justificat decizia prin perspectivele mai bune ale Spaniei şi a schimbat estimarea privind creşterea economică medie pentru perioada 2014-2016 de la 1,2% la 1,6%, situaţie care reflectă efectele reformelor structurale.
Spania a ieşit dintr-o perioadă prelungită de scădere economică în a doua jumătate a anului trecut, iar guvernul de la Madrid vizează un avans al PIB de 1,2% pentru acest an şi de 1,8% pentru anul următor.
Autorităţile se confruntă, însă, în continuare cu rate foarte ridicate de şomaj şi deficit bugetar, în timp ce băncile, care au avut nevoie de ajutor financiar de 42 de miliarde de euro în 2012, acordă încă împrumuturi cu dificultate.
"Perspectiva este stabilă, reflectând opinia S&P că riscurile pentru rating vor rămâne echilibrate pe parcursul următorilor doi ani", notează agenţia.
Spania, la fel ca alte ţări aflate în dificultate din zona euro, a beneficiat în ultimele luni de un apetit sporit pentru obligaţiuni din partea investitorilor, ca urmare a calmării temerilor privind destrămarea zonei euro, dar şi a efectelor reformelor.
Agenţia de rating Fitch a îmbunătăţit vineri calificativul Greciei la "B", cu perspectivă stabilă, în urma consolidării finanţelor statului.
Fitch a crescut ratingul Spaniei cu o treaptă, la "BBB+", în aprilie, în timp ce Moody's a urcat calificativul ţării la "BBB" în februarie.
SURSA: Mediafax.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta