Grecia: Guvernul a trimis catre parlament proiectul de lege privind masurile de austeritate
Data publicarii: 15-07-2015 | EconomieGuvernul elen a înaintat marţi după-amiază parlamentului proiectul de lege referitor la primele măsuri de austeritate cerute de partenerii europeni, transmit AFP şi Reuters, citând surse parlamentare de la Atena, după acordul convenit luni, la Bruxelles, între Grecia şi restul statelor din zona euro cu privire la un plan de asistenţă financiară pe trei ani, de peste 80 miliarde de euro.
Textul va fi examinat de comisiile parlamentare înainte de a fi supus dezbaterii şi votului în procedură de urgenţă în noaptea de miercuri spre joi, când expiră termenul limită impus de creditori.
Prima parte a măsurilor decise la summit se referă la majorarea TVA la 23% pentru restaurante (13% în prezent) şi pentru alte produse şi servicii care beneficiau până acum de o taxare mai redusă.
Conform presei de la Atena, impozitul pe profitul companiilor va creşte de la 26% la 29% şi vor fi înăsprite prevederile vizând combatarea evaziunii fiscale. Pentru produsele de lux, TVA va creşte de la 5% la 13% şi va fi aplicată o taxă extraordinară pe veniturile care depăşesc 500.000 de euro.
Deputaţii vor trebui să se pronunţe şi asupra unei reforme a sistemului de pensii, care să elimine treptat pensionarea anticipată. Bruxellesul cere, de asemenea, înfiinţarea unei autorităţi independente pentru controlul finanţelor publice.
O a doua serie de reforme şi măsuri de austeritate va trebui aprobată până la data de 22 iulie,
potrivit acordului de la Bruxelles.
Aceste măsuri controversate au provocat deja reacţii puternice în interiorul partidului Syriza, al premierului Alexis Tsipras, care va fi obligat să ducă miercuri o luptă pentru a obţine aprobarea parlamentului şi a evita o eventuală scindare a formaţiunii sale.
Un interviu cu Alexis Tsipras va fi difuzat marţi seară, de ora locală 22.00 (19.00 GMT), la televiziunea publică Ert.
AGERPRES
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online