Primele obligatiuni intra joi pe Sistemul Alternativ de Tranzactionare al BVB
Data publicarii: 16-07-2015 | BursaObligaţiunile emise de C&V Water Control (CVW18) sunt primele care se listează joi pe segmentul de piaţă destinat obligaţiunilor din cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
C&V Water Control a finalizat în data de 23 aprilie o ofertă de vânzare obligaţiuni prin intermediul unui plasament privat în care au fost vândute un număr de 1.900 de obligaţiuni, în valoare cumulată de 1,9 milioane lei. Obligaţiunile au o maturitate de 3 ani şi o dobândă fixă de 12% pe an, plătibilă trimestrial, iar fondurile atrase de companie sunt necesare pentru susţinerea capitalului de lucru.
Obligaţiunile au fost cumpărate de 15 investitori, dintre care 14 investitori persoane fizice şi un investitor persoană juridică. Listarea emisiunii de obligaţiuni a fost asistată de SSIF Broker (BRK). Potrivit unui comunicat al BVB remis AGERPRES, C&V Water Control are un capital social de 200.200 lei, divizat în 1.001 acţiuni cu o valoare nominală de 200 lei.
C&V Water Control a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9 milioane lei (2 milioane euro), cu 11% mai mică decât în 2013, dar pentru acest an compania prognozează o cifră de afaceri de 22,4 milioane lei.
AGERPRES
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie