Conferinta privind insolventa persoanelor fizice
Data publicarii: 17-07-2015 | EconomieRedresarea financiară a debitorilor şi implicaţiile asupra drepturilor creditorilor vor fi analizate, joi, într-o conferinţă cu tema "Insolvenţa persoanelor fizice" organizată de Oxygen Events împreună cu Asociaţia Română a Băncilor şi Deloitte România.
Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice 151/2015 reprezintă un cadru de reglementare echilibrat prin care se acordă o şansă de redresare financiară debitorului de bună
credinţă. Până la intrarea în vigoare a legii mai sunt şase luni, perioadă în care participanţii la procedura insolvenţei persoanelor fizice trebuie să se implice pentru a asigura punerea în aplicare în mod corespunzător, precizează organizatorii conferinţei.
Vor participa la dezbateri: avocaţi, practicieni în insolvenţă, notari, mediatori, executori judecătoreşti, reprezentanţi din sistemul bancar şi din instituţii de stat.
Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 26 iunie şi va intra în vigoare la şase luni de la publicare, respectiv pe 26 decembrie 2015.
Excepţie face articolul 92, care a intrat în vigoare la trei zile de la publicare. Acest articol reglementează înfiinţarea comisiilor de insolvenţă, la nivel central şi local, elaborarea normelor de aplicare a legii, stabilirea onorariilor pentru administratori şi lichidatori, precum şi alte proceduri pentru punerea în aplicare a actului normativ.
Legea se adresează persoanelor fizice de bună-credinţă, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal etc., şi nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.
Potrivit legii menţionate, în situaţia în care datornicul consideră că se află în insolvenţă (deoarece nu dispune de lichidităţi pentru plata datoriilor scadente - starea de insolvenţă poate fi luată în considerare dacă termenul de plată a datoriilor a fost depăşit cu mai mult de 90 zile) dar situaţia financiară a acestuia nu este iremediabil compromisă, poate cere Comisiei de Insolvenţă deschiderea insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor, care este o procedură administrativă şi nu judiciară. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.
În cazul deschiderii procedurii de insolvenţă pe baza planului de rambursare se suspendă provizoriu executările silite începute, nu pentru mai mult de 3 luni, cu excepţia situaţiei în care instanţa decide prelungirea acestei perioade, dacă astfel situaţia financiară a datornicului ar deveni iremediabilcompromisă. Durata de executare a planului este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire cu încă 1 an.
Insolvenţa prin lichidare de active poate fi solicitată de către datornic, în mod direct, în cazul în care 'situaţia sa financiară este iremediabil compromisă'.
Legea prevede şi o procedură simplificată pentru insolvenţa personală care poate fi accesată de o persoană fizică insolventă, dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile şi are peste vârsta standard de pensionare sau şi-a pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.
Reprezentanţii practicienilor în insolvenţă de la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) au precizat că, deşi îndelung aşteptată şi discutată, insolvenţa persoanelor fizice nu are în spate un studiu de impact care să poată estima numărul procedurilor ce vor fi deschise. În Franţa, spre exemplu, de la introducerea legii insolvenţei persoanelor fizice au fost deschise 700.000 de dosare, iar în Statele Unite ale Americii 1,3 milioane.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5,2788 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale