Filote (CE): Modelul de crestere economica din Romania nu lucreaza in interesul cetateanului
Data publicarii: 09-03-2016 | EconomieModelul de crestere economica din Romania nu lucreaza in interesul cetateanului, competitivitatea economica este obtinuta prin salarii mici, nu prin calitate, iar incadrarea deficitului bugetar in tinta stabilita s-a realizat prin sacrificarea investitiilor, sustine seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Angela Filote.
"România este în topul creșterii economice în Uniunea Europeană, dar în același timp este și în topul sărăciei. Asta îmi spune mie că actualul model de creștere nu lucrează în interesul cetățeanului și, prin urmare, nu este un model pe care să îl încurajăm la nivelul Comisiei Europene", a declarat, miercuri, Filote cu ocazia prezentării Raportului de țară pentru România, realizat de Comisia Europenă.
Mai mult, reprezentantul CE a menționat faptul că și competitivitatea economiei românești este bazată pe costuri mici, nu pe calitate, ceea ce înseamnă salarii mici pentru angajați și astfel se explică ''paradoxul'' menționat anterior.
În aceste condiții, Angela Filote a menționat că România are nevoie de relansarea investițiilor, pentru a rezolva aceste probleme, mai ales că și încadrarea în ținta de deficit bugetar s-a realizat pe baza tăierii cheltuielilor, nu pe creșterea investițiilor.
"Dacă ne uităm la criteriul de deficit bugetar, unde România stă încă bine (spun că stă bine încă, pentru că la nivelul CE suntem îngrijorați de evoluțiile viitoare), și acesta s-a bazat pe tăierea cheltuielilor, nu pe încurajarea investițiilor", a precizat Filote.
Mai mult, potrivit acesteia, instituția pe care o reprezintă recomandă României ca măsurile cu impact fiscal important să nu mai fie luate în afara programărilor bugetare anuale.
În privința investițiilor, Angela Filote a reamintit că la nivelul UE există o mare oportunitate de relansare, prin planul Junker.
"Acest plan este derulat în mai multe state membre, dar România încă nu participă", a mai spus reprezentantul CE.
Angela Filote a precizat că Raportul de țară a fost elaborat de Comisia Europenă și va fi urmat de un răspuns al Guvernului, Programul Național de Reformă și prin Programul de Convergență.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online