Absolventii de studii superioare au la dispozitie 5.000 de oferte in cadrul targului de joburi Angajatori de TOP Bucuresti GALERIE FOTO
Data publicarii: 25-03-2016 | EconomieAproximativ 5.000 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca au vizitat, vineri, targul de joburi organizat de Angajatori de TOP Bucuresti, eveniment in cadrul caruia 100 de companii ofera celor interesati 5.000 de locuri de munca, destinate exclusiv absolventilor de studii superioare, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul organizatorilor, Delia Moreanu.
În plus, în cadrul târgului sunt disponibile peste 700 de poziții în cadrul programelor de internship&trainee oferite de companiile participante.
Printre firmele participante se numără și Schneider Electric, specializată în managementul energiei și automatizări, care se prezintă la târg cu o ofertă de 17 posturi disponibile, dintre care 15 se află în centrul de suport clienți din București și sunt destinate vorbitorilor de limbi străine precum germană, maghiară, franceză, sârbă sau croată.
'Participarea Schneider Electric la târgul de carieră Angajatori de TOP reprezintă o oportunitate importantă pentru companie de a lua pulsul tinerei generații în căutarea unui loc de muncă', a declarat Cristina Mancaș, HR Business Partner Schneider Electric România și Republica Moldova, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pentru anumite poziții, este necesară și experiența în zona de customer support/order management sau promovarea de produse și servicii. Alte două poziții pentru care compania caută candidați, din rândul profesioniștilor cu experiență, sunt cele de Recruitment Specialist și National Sales BMS Engineer pentru organizația comercială.
În plus, Schneider Electric oferă oportunități de angajare și pentru tinerii absolvenți de studii tehnice din domeniul ingineriei electrice.
La rândul său, Grupul Renault România vine la târg cu mai mult de 500 de posturi pentru activitățile de inginerie, servicii, fabricație și cu 100 de locuri pentru studenți și masteranzi care își doresc să facă practică în cadrul companiei.
Potrivit unui comunicat al companiei, peste 300 de posturi sunt în cercetare — dezvoltare, iar alte 200 în echipele de supply chain, post-vânzare și studii de piață.
'Candidații pentru cele peste 500 de posturi (bazate în București, Titu sau Mioveni) trebuie să cunoască minim o limbă de circulație internațională (engleză, franceză, germană), să aibă cunoștințe avansate de MS Office, să dea dovadă de capacitate de lucru în echipă și deschidere către mediul internațional (multicultural) și capacitate de comunicare', se menționează în comunicat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene