Ministrul Muncii: Normele de aplicare a Legii indemnizatiilor pentru mame, gata inainte de 1 iulie
Data publicarii: 26-04-2016 | EconomieNormele de aplicare pentru Legea indemnizatiilor pentru mame ar putea fi gata pana la 1 iulie, pentru a putea fi puse si in dezbatere publica inainte de a fi aplicata legea, a declarat, marti, ministrul Muncii, Dragos Pislaru, la sedinta comisiilor reunite de specialitate din Parlament.
"În ceea ce privește normele, am vorbit cu doamna directoare Grecu (Mihaela Grecu n.r) care se ocupă direct de aceste norme și m-am asigurat că vom intra într-un calendar în care să putem avea totul gata. Aceste norme, din punctul meu de vedere, trebuie să îndeplinească și norme de transparență, deci trebuie dezbătute cumva ca să nu ne scape ceva. Noi nu avem aroganța că le știm pe toate, de aceea ar fi bine, și aceasta i-am spus doamnei Grecu, să putem avea un pic de timp înainte de 1 iulie, pentru a putea fi siguri că normele respective îndeplinesc atât spiritul cât și litera legii pe care dumneavoastră ați avut-o în vedere", a spus Dragoș Pîslaru.
Ministrul Muncii a precizat că instituția pe care o conduce se află în discuții cu Ministerul de Finanțe pentru a identifica resursele care să permită implementarea legii la termenul stabilit. De asemenea, acesta a spus că aproximativ 3.000 de părinți ar putea beneficia de prevederile acestei legi, iar impactul bugetar ar fi de 226 milioane de lei pentru acest an.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu o săptămână că a promulgat legea privind indemnizația pentru mame.
"Chiar astăzi (n.r. luni) am semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranță, este din zona dvs, este vorba de decretul de promulgare a legii pentru modificarea și completarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, adică indemnizația pentru mame", a spus Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru.
În opinia sa, legea este bună, așteptată și bine-venită.
"Vă încurajez pe dvs (n.r. ministrul Muncii) și pe dumneavoastră, domnul prim-ministru, să găsiți în Guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu tratați această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care, cu siguranță, este foarte importantă pentru România", a adăugat Iohannis.
Premierul Dacian Cioloș a afirmat în 12 aprilie 2016, într-o discuție cu jurnaliștii, că Executivul va decide în legătură cu plata indemnizațiilor majorate pentru mame în funcție de identificarea resurselor financiare, existând și varianta prorogării aplicării legii dacă nu vor fi găsiți bani.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă
- Studiu Deloitte: cheltuielile de sarbatori se mentin, in acest sezon, la nivelul de anul trecut, chiar daca 73% dintre cumparatori se asteapta la scumpiri, iar 37% au o situatie financiara mai precara
- Studiu Deloitte: companiile din majoritatea sectoarelor directioneaza mai mult de jumatate din bugetul de marketing catre activitati din mediul digital
- Bringo, cel mai nou chirias al cladirii Eminescu Offices dezvoltat de Akcent Development
- EY România: Indemnizațiile membrilor CA, directorilor și administratorilor impozitate ca salarii ori ca activitate cu TVA? - punct de vedere