Chinezii de la CEFC vor plati 680 milioane dolari pentru 51% din actiunile fostului Rompetrol Group
Data publicarii: 03-05-2016 | EconomieCompania chineza CEFC va plati 680 milioane de dolari pentru achizitia a 51% din actiunile KMGI, fostul Rompetrol Group, angajandu-se totodata sa investeasca cel putin 3 miliarde de dolari in urmatorii cinci ani, potrivit site-ului CEFC.
Astfel, conform acordului semnat la data de 7 aprilie 2016 între CEFC și kazahii de la KazMunaiGaz, "CEFC China va achiziționa 51% din acțiunile Rompetrol cu 680 milioane de dolari, după care cele două părți își vor integra resursele pentru o explorare comună a piețelor internaționale de petrol și gaze. Ele vor face, de asemenea, investiții strategice în sectorul energetic prin intermediul KMGI și vor pune bazele unui fond de investiții și dezvoltare în energie, vor achiziționa mai multe benzinării la nivel global (...). În următorii cinci ani, cel puțin 3 miliarde de dolari vor fi investite în proiecte în linie cu țintele strategice ale companiei. KMGI va continua să primească suport din partea Guvernului kazah și a KMG, cea din urmă promițând să asigure cel puțin 125 de milioane de tone de țiței brut pentru KMGI în următorii 15 ani după achiziție", se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei chineze.
Compania națională de petrol și gaze din Kazahstan — KazMunayGas (KMG) și China Energy Company Limited (CEFC) au semnat vineri documentele specifice pentru constituirea unui joint-venture, compania chineză devenind acționar majoritar cu 51%, iar participarea KMG în noul joint-venture urmând să fie de 49%, a anunțat, vineri, KMG.
Conform înțelegerii dintre KMG — CEFC, compania din China își asumă o serie de obligații, prin care aceasta va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană și țările adiacente Drumului Mătăsii.
Sub denumirea "Silk Way" (Drumul Mătăsii), proiectul comun al companiei naționale din Kazahstan — KMG și al companiei din China — CEFC se va dezvolta având ca bază platforma Grupului KMGI. O echipă mixtă de lucru formată din experți din Kazahstan, China și România a realizat un volum important de activități pregătitoare — semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înțelegere în prezența prim-miniștrilor din Kazahstan și China, dar și validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părțile semnatare a Condițiilor principale ale tranzacției (Term Sheet).
"Sunt convins că în parteneriat cu un investitor puternic, compania va reuși să avanseze considerabil, utilizând KMGI drept platforma comună pentru dezvoltarea business-ului", a declarat Sauat Mynbayev, președintele KMG.
De asemenea, directorul executiv al CEFC, Jianjun Zang, a afirmat că parteneriatul dintre CEFC și KMG are ca obiectiv o dezvoltare strategică care va face din KMG International o platformă comună pentru obținerea de resurse și efectuarea de investiții strategice. "Această evoluție se înscrie în spiritul celor două inițiative naționale 'One Belt One Road' și 'Nurly Zhol'. Suntem încrezători că va fi o colaborare benefică pentru a dezvolta un parteneriat strategic pe termen lung", a subliniat directorul executiv al CEFC.
Conform celor stabilite de ambele părți, guvernarea societății mixte se va face pe bază de paritate.
Tranzacția va fi supusă unor măsuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finală din partea autorităților competente europene și chineze, dar și alte instituții abilitate. Data estimată pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.
Compania chineză CEFC este una dintre cele mai dinamice companii private din China. În 2014 compania a fost inclusă în lista Global Fortune 500 pe locul 349. CEFC își desfășoară activitatea în domeniile energetic, financiar și investiții.
KMG International (fost Rompetrol Group NV) a fost preluat de KMG în 2007. În România, Grupul administrează două rafinării, iar la nivel european și în regiunea Mării Negre deține și operează o importantă rețea de stații distribuție carburanți. Conform Hotărârii Guvernului din Kazahstan din 30 decembrie 2015, KMGI a fost inclus în lista companiilor care vor fi privatizate.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial