Consilier prezidential: Romania va fi, in 2016, pe podiumul cresterii economice in Uniunea Europeana, datorita consumului
Data publicarii: 17-05-2016 | EconomieRomania va fi, in 2016, pe podiumul cresterii economice in Uniunea Europeana, probabil pe primul loc, cu un ritm de crestere de peste 4%, in conditiile unui consistent avans al consumului, a afirmat, marti, Cosmin Marinescu, consilier prezidential la Departamentul Politici Economice si Sociale, intr-o conferinta a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR).
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
"Este prematur să vorbim despre schimbarea modelului de creștere economică, de la o creștere economică bazată pe exporturi așa cum a fost până acum, așa cum a fost, de exemplu, în 2013, la creșterea economică bazată pe consum, așa cum vor sta lucrurile în 2016. O economie dezvoltată se bazează și pe un sistem bun al camerelor de comerț. Un mediu de afaceri bine articulat în jurul acestora și în jurul asociațiilor patronale este un mediu de afaceri puternic. Economia globală nu este lipsită, încă, de anumite riscuri, de anumite tensiuni. Prognozele de creștere economică globală au fost revizuite ușor descrescător, la 3,2% pentru 2016 și 3,5% pentru 2017. Mare parte din această creștere provine din economiile emergente care ele însele sunt supuse unor incertitudini financiare și ajustări structurale. Economia europeană încă suferă în dimensiunea sa antreprenorială și investițională", a precizat Cosmin Marinescu.
CCIR a organizat întrunirea Comitetului Național ICC România ce reunește elita mediului de afaceri din țara noastră, firme și organizații din toate domeniile de activitate economică.
"Pentru a fi sustenabil, creșterea consumului trebuie să se bazeze pe creșterea producției. România nu trebuie să se mulțumească doar cu această latură cantitativă a creșterii economice. Trebuie să acordăm atenție și ajustărilor structurale care să aducă îmbunătățirea productivității și o creștere economică sănătoasă. Performanțele economice depind nemijlocit de calitatea instituțională în care firmele își desfășoară activitatea. Nu doar mărimea impozitelor contează. Contează și povara birocrației, contează domnia legii. Cred că CCIR, prin politicile sale proactive, poate conduce la o mai mare deschidere către piețele externe pentru a beneficia de avantajele competitive de care dispune economia României", a spus Cosmin Marinescu.
Comitetul Național ICC România activează în cadrul CCIR începând cu anul 2001 și reunește elita mediului de afaceri din țara noastră, firme și organizații din toate domeniile de activitate economică. Comitetul susține mediul de afaceri românesc, oferind posibilitatea de exprimare și de promovare a unor puncte de vedere privind aspectele care afectează direct sau indirect comunitatea de afaceri.
"Mediul de afaceri din România are nevoie de un sprijin de afaceri substanțial și de o diplomație economică. Avem nevoie să ieșim din granițele UE din punct de vedere al comerțului exterior. 70% din exportul nostru este către UE și 5% către celelalte țări europene. Doar 15% din exporturi merg către restul planetei", a spus președintelui CCIR, Mihai Daraban.
Conform acestuia, Camera de Comerț Internațională (ICC) este singura organizație de business la nivel internațional care are acces direct la ONU, la OECD, la Organizația Mondială a Comerțului, la FMI.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România
- Colliers: Oferta redusă și creșterea chiriilor îngreunează accesul la spații moderne de birouri
- EY România: Războiul fiscal-tarifar între SUA și restul lumii - unde e România?
- Meta Estate Trust anunță un profit net de aproape 11 milioane de lei în 2024, creștere de 15%
- Studiu EY Vehicule Electrice: Încărcarea inteligentă și bidirecțională devin esențiale pentru reducerea costurilor, stabilitatea rețelei și integrarea de regenerabile