Chiritoiu: Distribuitorii de energie ar putea fi obligati sa subcontracteze pe bucati managementul retelei, pentru ca preturile sa scada

Data publicarii: 23-05-2016 | Economie

Consiliul Concurentei si Autoritatea de Reglementare in Energie analizeaza ideea de a obliga companiile de distributie a energiei electrice sa subcontracteze parti din retele, pentru a fi manageriate de alte companii, astfel incat, in final, tarifele de distributie sa scada, a declarat, luni, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, prezent la conferinta de lansare a raportului pentru 2015 al institutiei.

"Analizăm ideea prin care să putem obliga companiile de distribuție să subcontracteze prin licitație managementul acestor rețele, deci în felul acesta să avem concurență între diferiți operatori care pot gestiona acele rețele și în acest fel, prin concurență, să scadă prețul", a spus Chirițoiu.

El a adăugat că marii operatori care dețin în prezent monopolul pe zona de distribuție a energiei ar trebui să împartă zona pe care activează și să scoată la licitație acele părți de rețea, pentru ca mai multe companii să se poată ocupa de managementul rețelei.

"Este ideea Autorității de Reglementare în Energie ca, pe o perioadă de reglementare, cei mari care au monopol pe anumite regiuni, precum Electrica, CEZ, Enel, să fie obligați ca bucăți, zone din aria pe care o gestionează ei să fie scoase la licitație către alți operatori. Este o idee pe care o analizăm împreună cu reglementatorul", a mai precizat Chirițoiu.

În urmă cu o lună, grupul RCS & RDS a acționat în instanță Guvernul, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, filialele de distribuție ale Enel (Muntenia, Banat și Dobrogea), precum și filiala de distribuție Electrica Distribuție Nord, pentru că legislația din prezent nu permite intrarea pe piață a altor operatori de distribuție a energiei decât cei existenți în prezent.

Grupul RCS & RDS a depus solicitări la ANRE pentru a obține licența de distribuție a energiei electrice, însă Autoritatea a respins această cerere la mijlocul lunii martie, argumentând că firma nu a îndeplinit condițiile legale.

Regulamentul invocat de ANRE arată că agentul comercial care solicită licență de distribuție trebuie să aibă acceptul operatorului de distribuție concesionar din acea zonă, în cazul în care solicitantul care intenționează să presteze serviciul de distribuție a energiei electrice utilizând rețelele electrice de distribuție proprii, într-o zonă concesionată altui operator de distribuție.

Potrivit unui comunicat remis de grupul RCS & RDS în toamna anului trecut, două companii ale grupului au în desfășurare proiecte de dezvoltare a unor rețele de distribuție a energiei electrice. În luna septembrie 2015, au fost solicitate licențele necesare pentru două proiecte pilot situate în municipiul Oradea, respectiv în vecinătatea municipiului Timișoara.

Conform companiei, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu permite însă prestarea acestui serviciu în lipsa aprobării operatorilor de distribuție care prestează în prezent serviciul în fiecare zonă. În context, companiile din grupul RCS & RDS au demarat procedurile pentru contestarea actelor ANRE care, potrivit grupului, "contravin legii și Constituției".

Compania mai preciza că, în măsura în care barierele create de ANRE sunt ridicate, reducerile de preț pentru consumatori vor fi substanțiale, întrucât va oferi un tarif de distribuție prin intermediul rețelelor sale de 120 lei/MWh față de tarifele de 159,49 până la 188,2 lei/MWh percepute de distribuitorii concesionari.

RCS & RDS este un operator de telecomunicații, furnizând servicii în România, Ungaria, Spania și Italia. Compania deține mai multe canale de televiziune.

La începutul lunii martie, președintele ANRE, Niculae Havrileț, declara că acele companii care au concesionat serviciul de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale trebuie să scoată la licitație activitatea de operare a rețelei.

"Concesionarii sistemelor de distribuție au luat această activitate prin metoda privatizării. Au primit concesiunile pe 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade. Pentru activitatea de operare a rețelei s-au făcut externalizări către firmele afiliate, însă până acum fără licitație", a arătat Havrileț.

Potrivit acestuia, companiile puteau externaliza aceste activități fără licitație în baza unei ordonanțe de urgență care a fost modificată între timp, iar ANRE a câștigat o serie de procese cu companiile de distribuție pe această temă. În urma proceselor, companiile trebuie să scoată la licitație orice contract.

"Toate contractele pe care companiile de distribuție le încredințau până acum afiliaților trebuie scoase la licitație, astfel că oricine poate participa. Nu vom mai recunoaște în tarife investițiile făcute, în cazul în care companiile nu fac dovada că acel contract a fost încheiat pe SEAP (sistemul electronic de achiziții publice — n.r.)", a completat Havrileț.

La rândul său, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a precizat că se lucrează în prezent la modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale 123/2012, pentru a cuprinde această prevedere. Iancu a arătat că, pe viitor, companiile vor tinde să ofere consumatorilor mai multe servicii de utilități, mergând chiar până la furnizarea gratuită a uneia dintre ele.

Tot atunci, Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a arătat că operatorii rețelelor de distribuție nu exclud ideea de a avea concurență pe același segment, însă, momentan, nu există o legislație care să reglementeze acest aspect.

"Operatorii sunt deschiși la concurență, iar concurența în orice domeniu este binevenită, întrucât este în beneficiul consumatorilor. Atâta vreme cât vor exista reguli clare, aceasta este o formă de concurență salutară. Însă, nu există deocamdată o legislație în acest sens", a mai spus ea.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: