Comisia Europeana propune un regulament privind abrogarea tarifelor de roaming din 15 iunie 2017
Data publicarii: 26-05-2016 | EconomieComisia Europeana (CE) va propune, in data de 15 iunie, un regulament pentru pietele de roaming la nivel de gros, pentru a fi posibila abrogarea tarifelor de roaming la mijlocul anului viitor, iar Romania se va implica activ pentru a face posibil acest lucru, a declarat, joi, ministrul Comunicatiilor, Marius Bostan, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Bruxelles.
'Comisia Juncker are o abordare pe care o susțin cu tărie: nu mai vorbim de ICT în mod izolat, ci de economia și societatea digitală. Dezvoltarea domeniului digital și a rețelelor de generație viitoare (5G) este condiția esențială pentru competitivitatea domeniilor de baza ale economiei: industrie, inovare, energie, transporturi, mașinile conectate, sănătate, big data etc. Trebuie depuse eforturi, însă, în domeniile: competențelor digitale prea scăzute, creșterea gradului de utilizare constantă a internetului în rândul tuturor cetățenilor, stimularea încrederii utilizatorilor în aplicațiile electronice, precum eCommerce, eBanking (...) Mă bucur că, la data de 17 mai, Consiliul a adoptat formal Directiva NIS. După votul din PE, probabil în luna iulie, directiva ar putea intra în vigoare în august 2016. O veste bună: la data de 15 iunie Comisia va propune un regulament pentru piețele de roaming la nivel de gros, pentru a fi posibilă abrogarea tarifelor de roaming la data de 15 iunie 2017, iar România se va implica activ pentru a face posibil acest lucru', a afirmat Bostan, citat într-un comunicat de presă al ministerului de resort.
Ministrul Comunicațiilor a subliniat, totodată, că, în România, evoluțiile în domeniul digital sunt semnificative, 72% dintre gospodării fiind acoperite de rețele de acces de generația următoare, numărul de abonamente la bandă largă fixe (minim 30MBps) este printre cele mai mari din Uniunea Europeană (63%, față de media UE de 30%), în timp ce 1,7% dintre români dețin diplome în domeniile Știintei Tehnologiei și Matematicii (STEM).
'Este esențial să stimulăm utilizarea comerțului electronic, în UE consumatorii ar putea economisi 11,7 miliarde euro anual dacă s-ar implica mai mult în tranzacțiile online. România va conlucra cu toate statele membre și cu Comisia pentru a ne asigura că prevenim discriminarea directă sau indirectă de către comercianții online a clienților pe baza reședinței, naționalității. Urmărim, de asemenea, eficientizarea serviciilor de livrare a coletelor la nivel transfrontalier, prin creșterea transparenței asupra tarifelor practicate. Una dintre prioritățile mele esențiale este consolidarea securității cibernetice. Acesta este un domeniu esențial pentru buna funcționare a economiei României, dar și a Pieței Interne și a Pieței Unice Digitale', a adăugat oficialul.
Ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, alături de vicepremierul Costin Borc, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, acțiune ce se va încheia printr-o întâlnire cu Günther Oettinger, Comisarul european pentru societate și economie digitală.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza o crestere a veniturilor in 2025
- Deloitte România a asistat investitorul imobiliar M Core Group în preluarea unui portofoliu de șapte mall-uri de la MAS PLC
- Rating VEKTOR maxim pentru comunicarea BT din 2024 cu investitorii și acționarii
- Record: Utilizatorii Revolut din România au realizat peste un miliard de tranzacții, în 2024
- Polița de călătorie standard nu acoperă accidentele survenite în timpul practicării sporturilor de iarnă
- EY România - Regulamentul UE împotriva defrișărilor: riscuri mari și amenzi de 4% pentru companii
- EY România - Directiva DEBRA încurajează companiile să-și finanțeze investițiile mai mult prin capitaluri proprii în detrimentul împrumuturilor la terți
- DAN AIR a transportat 206.000 de pasageri în primul an de operare în Bacău
- DefCamp 2024: Peste 2000 de specialisti s-au reunit pentru a aborda provocarile cibernetice tot mai complexe
- Studiu EY: Lipsa de abilități și legislație împiedică adoptarea extinsă a GenAI de serviciile financiare din Europa
- SigurantaOnline: Cum să evitați capcanele digitale în sezonul cadourilor
- Fitch acordă Băncii Transilvania rating-ul investment grade
- Opinie Deloitte: Sanctiuni mai blande pentru erori in raportarea RO e-Transport la primele abateri
- Genesis Property: 6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des
- Programul de sustenabilitate Schneider Electric își urmărește obiectivele sale pentru 2024