Statele UE au ajuns la un compromis referitor la combaterea evaziunii fiscale a multinationalelor
Data publicarii: 21-06-2016 | EconomieUniunea Europeana a adoptat in noaptea de luni spre marti o serie de masuri destinate combaterii evaziunii fiscale a companiilor multinationale, a anuntat Comisia Europeana, informeaza Reuters si AFP.
Miniștrii europeni de finanțe au ajuns vineri la o soluție de compromis, însă au dat răgaz statelor membre până luni, la ora 11,00 GMT, să ridice eventuale obiecții, după ce Belgia și Cehia au spus că trebuie să se consulte pe plan intern înainte de a le valida.
Măsurile, propuse de Comisia Europeană în luna ianuarie și adoptate în noaptea de luni spre marți, fac parte dintr-o campanie împotriva multinaționalelor care utilizează diverse portițe legislative pentru a plăti taxe mai mici. Printre măsurile adoptate de statele UE se numără acordarea de puteri guvernelor pentru a taxa profiturile mutate de companiile cu sediul în UE în țările cu taxe reduse, unde nu au nicio activitate reală de afaceri, precum și de a taxa activele dezvoltate în UE și ulterior transferate în afara blocului comunitar, o soluție utilizată deseori de multinaționale pentru a evita plata taxelor pentru drepturile de proprietate intelectuală.
"Acordul încheiat astăzi dă o lovitură serioasă celor implicați în evaziunea fiscală a companiilor. O perioadă îndelungată, unele companii au putut să profite de diferențele între sistemele fiscale ale diferitelor state membre pentru a evita plata unor taxe în valoare de miliarde de euro', a declarat comisarul european pentru afaceri economice, taxe și vămi, Pierre Moscovici.
Însă, la această soluție de compromis, care a trebuit să fie acceptată în unanimitate de cele 28 de state membre, s-a ajuns după eliminarea sau amânarea unor prevederi, ceea ce ridică unele semne de întrebare cu privire la eficacitatea noilor măsuri.
"Nu putem avansa o cifră precisă cu privire la taxele ce vor fi recuperate", a declarat un oficial din Comisia Europeană, referindu-se la o estimare anterioară a Parlamentului European, care arată că practicile de optimizare fiscală ale multinaționalelor costă statele UE aproximativ 70 de miliarde de euro pe an.
În schimb, organizația non-guvernamentală Oxfam și-a exprimat regretul vizavi de faptul că prevederile au fost atenuate în cursul negocierilor, adăugând că UE a ratat șansa de adopta măsuri care să descurajeze companiile să-și transfere profiturile în diverse paradisuri fiscale.
Elaborarea de reguli în domeniul fiscalității la scara Uniunii Europene este foarte dificilă, deoarece este nevoie de unanimitate în rândul celor 28 de state membre UE, iar unele țări mai mici, care au politici fiscale destinate să atragă multinaționalele, se tem că aceste companii vor pleca în altă parte, dacă vor fi prea severe.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online