Bancile britanice vor pierde accesul la piata UE daca Marea Britanie nu va face parte din EEA
Data publicarii: 19-09-2016 | EconomieBancile cu sediul in Marea Britanie vor pierde accesul la piata Uniunii Europene dupa Brexit, exceptand situatia in care Marea Britanie va ramane membra a Spatiului Economic European (EEA), a avertizat luni presedintele Bancii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann, transmite Reuters.
În avanpremiera discuțiilor cu privire la Brexit, Jens Weidmann a spus că Marea Britanie va trebui să facă parte din Spațiul Economic European (EEA) pentru a-și păstra așa numitul "drept de pașaport" care permite băncilor britanice să-și ofere serviciile în statele membre UE.
Spațiul Economic European (EEA) este un acord de asociere care pe lângă cele 28 de state statele membre UE include și trei state non-membre UE (Norvegia, Islanda și Liechtenstein) dar care au acces la piața unică europeană în schimbul respectării regulilor UE și acceptării principiul liberei circulații a cetățenilor UE.
"Drepturile de pașaport sunt legate de piața unică și vor înceta în mod automat să mai fie valabile dacă Marea Britanie nu va mai fi parte cel puțin a Spațiului Economic European", a declarat Weidmann, care este și membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.
Cu toate acestea, aderarea la Spațiul Economic European și acceptarea principiului liberei circulații a cetățenilor UE vor fi dificil de acceptat din punct de vedere politic pentru Marea Britanie. Guvernul de la Londra a promis că va demara negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE după rezultatele unui referendum din luna iunie care a fost determinat, în parte, și de dorința de a limita imigrația.
Drepturile de pașaport sunt un factor important care stă la baza poziției Londrei de centru financiar global. Pierderea acestor drepturi ar fi o lovitură pentru industria serviciilor financiare, responsabilă pentru 12% din Produsul Intern Brut al Marii Britanii.
Premierul britanic, Theresa May a anunțat că nu va cere declanșarea articolului 50 din Tratatul de aderare la UE, care va marca începutul discuțiilor cu Bruxellesul pentru ieșirea din UE, până la finalul acestui an. De la debutul negocierilor va mai dura doi ani până când Marea Britanie va ieși efectiv din UE. Theresa May este presată de o parte din membrii cabinetului său pentru o retragere completă din piața unică și pentru oprirea completă a liberei circulații a cetățenilor UE, lucruri care sunt incompatibile cu calitatea de țară membră a Spațiului Economic European. În schimb, alți oficiali, în frunte cu ministrul de Finanțe, Philip Hammond, precum și băncile britanice vor să își păstreze accesul la piața unică europeană, într-o formă sau alta.
Președintele Bundesbank a declarat că se așteaptă ca unele firme cu sediul în Londra să își mute sediul după Brexit dar cu toate acestea a precizat că nu va fi vorba de un exod în masă. "Fiind un centru financiar important și orașul care găzduiește sediile unor importante instituții de reglementare și supervizare, Frankfurt este o destinație atractivă și noii veniți sunt bineveniți. Dar nu mă aștept la un exod în masă de la Londra la Frankfurt", a declarat Jens Weidmann.
Potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaționale, băncile din Marea Britanie sunt cei mai mari creditori și debitori de euro din afara zonei unice, ceea ce scoate în evidență care este miza pentru industria financiară britanică dacă băncile sale își vor pierde accesul la piața UE.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial