Costin Borc: Avem nevoie de investitii masive; stam mai prost decat vecinii nostri in atragerea de investitii straine
Data publicarii: 31-10-2016 | EconomieRomania sta mai prost decat tarile vecine la atragerea de investitii straine, desi are nevoie de investitii masive pentru dezvoltare, a declarat, luni, Costin Borc, viceprim-ministru si ministru al Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, la un forum despre dezvoltarea teritoriala.
"Dezvoltarea teritorială prin parcurile industriale este un subiect foarte important. Stăm mai prost decât vecinii noștri în ceea ce privește dezvoltarea parcurilor industriale, stăm mai prost decât vecinii noștri în atragerea de investiții străine. Este important să nu cădem în ținte false, acum, în campanie electorală. Este foarte ușor să lansăm niște lozinci care sună frumos, dar care, deși au undeva un sâmbure de adevăr, sunt periculoase. Haideți să stăm cu picioarele pe pământ, să spunem ce are nevoie România. Avem nevoie de investiții masive, pentru că, dacă vrem să ne dezvoltăm, este nevoie de contribuabili care să permită cetățenilor să trăiască mai bine, cu un transport mai bun, cu servicii mai bune, spații publice, cinematografe", a spus Costin Borc.
În acest context, ministrul Economiei a admis că trebuie sprijinit capitalul autohton, însă acest lucru trebuie să se realizeze "în linia normelor Uniunii Europene", România fiind stat membru.
"Am acceptat că suntem într-o piață unică internă. Dacă am acceptat asta, înseamnă, de exemplu, că o firmă franțuzească, austriacă, irlandeză este o firmă din piața internă. Nu este investiție străină, haideți să acceptăm acest lucru! Da, capitalul românesc este defavorizat, dar nu este defavorizat de reguli, ci de know-how, de accesul la finanțare, deci este bine să vedem cum să ajutăm start-up-urile noastre, cum să luăm firmele bune românești să le creștem pentru a deveni concurente cu firmele cu capital străin", a explicat Borc.
El a atras atenția că una dintre principalele teme care ar trebui rezolvată este lipsa forței de muncă.
"Astăzi sunt locuri în care nu mai avem forță de muncă. În zona Banatului se aduc zilieri din Serbia și din Ungaria; nu mai avem zilieri. În zona de nord a țării există, de asemenea, acest flux. Avem probleme cu forța de muncă calificată. Avem nevoie de oameni capabili cu care să reușim inclusiv o debirocratizare. Dacă oamenii de calitate, mă refer la oamenii cu școală, se duc în străinătate să studieze și rămân să lucreze în străinătate ce facem? Cum arată România anului 2030? Întrebarea este cum arată România și cum reușim să aducem înapoi oamenii din diaspora care vin cu niște cunoștințe profesionale și cu o dorință de antreprenoriat mai mare decât a noastră", a adăugat șeful de la Economie.
În opinia lui Costin Borc, nu trebuie să ne plângem că nu avem suficienți antreprenori.
"Nu uitați, în 1989, acum 26 de ani, nu exista niciun antreprenor în România. Să creștem o generație antreprenorială destul de bună și de calitate până astăzi, când cu o generație înapoi nu exista nimeni, cred că este un start bun. Aș vrea să ne uităm în viitor cu optimism și răspundere, să vedem cum construim administrație locală, administrație centrală, mediu de afaceri, asociații", a mai spus acesta.
Dezvoltarea teritorială prin investiții în parcuri industriale, precum și în alte proiecte relevante pentru sectorul economic, se aliniază obiectivelor asumate de autoritățile centrale, în vederea implementării Strategiei Europa 2020 și a Planului de Investiții pentru Europa, au apreciat organizatorii forumului. Beneficiile economice și sociale ale zonelor de oportunitate industrială se reflectă în dezvoltarea sectorului de cercetare și inovare, creșterea gradului de ocupare a populației active, prin crearea de noi locuri de muncă, reducând, în consecință, procentajul populației amenințate de sărăcie.
Camera de Comerț și Industrie a României a organizat, luni, forumul "Parteneriate pentru dezvoltarea României. Potențialul strategic al rețelei de parcuri, clădiri și de terenuri industriale". La manifestare au participat reprezentanți ai Corpului diplomatic, specialiști în urbanism și construcții și ai unor organizații profesionale.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiză EY - Cristian Cârstoiu: Vehiculele electrice continuă să se îndrepte spre dominația vânzărilor
- Studiu EY: Majoritatea directorilor generali se tem că recesiunea va fi mai gravă decât criza financiară - comunicat de presă
- Schneider Electric îl numește pe Marc Garner în funcția de Senior Vice President al diviziei Secure Power în Europa
- Sondaj Storia.ro: Proprietarii si cumparatorii din Romania fac un sumar al pietei imobiliare din 2022
- Opinie Deloitte: O noua incercare de fiscalizare a bacsisurilor – cum va functiona de data aceasta?
- Opinie Reff & Asociatii | Deloitte Legal: Noile reguli in materia controalelor fiscale – o schimbare de perspectiva
- Studiu EY: Lipsa de reacție la creșterea costului vieții este un risc major pentru industria telecom
- Studiu EY - Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări climatice și sustenabilitate - Companiile și investitorii sunt în dezacord în privința eforturilor de sustenabilitate
- Studiu EY - Georgiana Iancu, Partener: În 2022 românii au cheltuit mai puţin pe produse alimentare și au redus din economii și investiții - comunicat de presă
- EY România - Importurile de materii prime pentru producția sau repararea de aeronave pot fi scutite de taxe vamale în procedură vamală simplificată - punct de vedere
- Opinie Deloitte: Companiile din industria auto, intre provocarile externe si noile sisteme de raportare fiscala?
- eJobs: Care au fost cele mai căutate profiluri de candidați în 2022
- Undelucram.ro, cea mai mare comunitate pentru angajați din România, vizează 400.000 de euro pe SeedBlink pentru a continua extinderea regională și dezvoltarea tehnologiei AI
- Aspecte practice cu privire la redirecționarea impozitului pe profit sau al microintreprinderilor
- EY România - Iulia Bratu, Partener - Piața globală a IPO-urilor a trecut de la recorduri, la o scădere drastică - comunicat de presă