Transportatorii solicita Ministerului Finantelor urgentarea procedurilor de restituire a accizelor la motorina
Data publicarii: 07-11-2016 | EconomieOperatorii romani de transport se confrunta cu probleme mari legate de recuperarea sumelor care reprezinta nivelul standard al accizelor si nivelul diferentiat pentru motorina utilizata drept combustibil, asa cum prevede Codul fiscal, se arata intr-un comunicat al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), remis, luni, AGERPRES.
Astfel, din cauza faptului că, în prezent, Ministerul Finanțelor nu acceptă de la Autoritatea Rutieră Română — ARR mai mult de 40 de cereri de rambursare acciza pe săptămâna, plățile de rambursare a accizei se desfășoară lent, cu mari întârzieri, susțin transportatorii
Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, anul acesta au fost plătite doar 660 de cereri, adică 15 cereri pe săptămâna, valoarea totală a rambursărilor fiind de 16.158.264 lei, arată oficialii UNTRR.
"UNTRR atrage atenția asupra situației actuale, în condițiile în care bugetul inițial de 10 milioane a fost suplimentat pentru anul 2016 cu 83 milioane lei, (oricum infinit mai mic decât cel estimat pentru anul 2016, care cf. HG 537/2014 era de 643,2 milioane lei), iar sumele nu pot fi utilizate din cauza procesării lente de către Ministerul Finanțelor a cererilor de rambursare", se mai arată în comunicat.
Reprezentanții UNTRR au adăugat că, pe lângă problemele actuale cu care se confruntă transportatorii români în plan intern (creșterea nejustificată și abuzivă a primelor de asigurare RCA), cât și în plan internațional (legea Milog în Germania și legea Macron în Franța), problema rambursării la timp a accizei pentru motorină este de natură să accentueze atât dificultățile financiare, cât și competitivitatea transportatorilor români.
"UNTRR solicită Ministerului Finanțelor să accelereze procesarea cererilor și mai ales să urgenteze efectuarea plăților, astfel încât procedurile de restituire a accizei pentru cererile depuse la ARR să fie plătite în conformitate cu art. 15 din HG 537/2014 în maxim 75 de zile de la înregistrare (ARR trebuie să le soluționeze în termen de maximum 45 de zile lucrătoare iar plata trebuie efectuată în maxim 30 de zile lucrătoare)", au mai spus transportatorii.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online