Decizia CCR cu privire la Legea darii in plata, care trimite cazurile in fata unui judecator, un progres (Isarescu)
Data publicarii: 10-11-2016 | EconomieIn cazul Legii privind darea in plata s-au facut o serie de progrese si clarificari, prin reintroducerea actului normativ in cadrul Codului Civil in baza deciziei Curtii Constitutionale, in sensul ca un judecator va decide, de la caz la caz, daca o cerere de dare in plata este justificata sau nu, sustine guvernatorul Banci Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.
"Cu trimiterea Legii privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul istoric la Curtea Constituțională și reintroducerea Legii Dării în plată în cadrul Codului Civil prin decizia CCR, noi apreciem că riscurile sunt diminuate. Dar așteptăm explicațiile Curții Constituționale, pentru că noutatea este foarte importantă, această impreviziune cum spun dânșii și trimiterea în fața unui judecător, pentru ca, de la caz la caz, să se stabilească dacă o solicitare de dare în plată se justifică sau nu și cum trebuie făcută", a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
Potrivit acestuia, modalitatea de aplicare a Legii dării în plată, decisă de CCR, reprezintă o formulă juridică a principiului economic pe care l-a enunțat și BNR, respectiv împărțirea poverii. "Împărțirea poverii, nu a riscurilor, pentru că băncile nu au cum să împartă riscurile, pentru că au contracte. Împărțirea poverii înseamnă restructurarea creditului, analiza caz cu caz și abordarea bilaterală, nu otova, și abordarea caz cu caz, la fiecare credit și în fața unui judecător", a mai spus Isărescu.
El a reamintit că și BNR a propus, în Parlament, cinci amendamente la Legea dării în plată, din care două au fost respinse, unul dintre acestea referindu-se la o variantă similară de rezolvare a cazurilor de dare în plată, prin mediere. "Noi am propus medierea, dar este chiar mai bine prin decizie a unui judecător", a subliniat guvernatorul BNR.
În privința Legi conversiei, guvernatorul BNR a spus că așteaptă decizia Curții Constituționale și apoi să parcurgă traseul legislativ, inclusiv promulgarea.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie