BMW vrea sa vanda 100.000 de automobile electrice in 2017
Data publicarii: 14-11-2016 | EconomieGrupul german Bayerische Motoren Werke AG (BMW) vrea sa-si majoreze anul viitor vanzarile de vehicule electrice cu doua treimi, la 100.000 de unitati, in urma diversificarii modelelor de baterii pentru acest tip de vehicule, a afirmat directorul general Harald Krueger, intr-un interviu acordat publicatiei Sueddeutsche Zeitung, transmite Reuters.
Anul acesta, BMW se așteaptă la o majorare a livrărilor de automobile electrice și hibride la aproximativ 60.000 de unități, a explicat Krueger, adăugând că din 2013 vânzările BMW pe acest segment s-au ridicat la aproximativ 100.000 de vehicule.
"Mobilitatea electrică va veni, dar cererea nu este deosebit de ridicată", susține șeful producătorului de automobile de lux.
Pentru a stimula vânzările, BMW va extinde anul acesta raza de acțiune a bateriei pentru modelul de oraș i3 cu 50%. În 2015, BMW a vândut 25.000 de modele electrice i3. Grupul german a anunțat recent o creștere solidă a vânzărilor de vehicule electrice în primele opt luni din acest an, la 34.664 unități, depășind astfel livrările totale pe acest segment înregistrate anul trecut.
Procentajul de automobile electrice și hibride din totalul vânzărilor va crește la 15 — 25% până în 2025, a afirmat directorul general al BMW.
Obiectivul Guvernului de la Berlin este ca în anul 2020 un milion de automobile electrice să ruleze pe drumurile din Germania. De asemenea, în ceea ce îi privește pe producătorii auto germani, BMW, Mercedes și Volkswagen produc deja automobile electrice, iar Audi și Porsche au planuri referitoare la producția unor astfel de automobile.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene