Ritmul de crestere a preturilor incetineste, dar apartamentele sunt, la nivel national, mai scumpe cu 8% decat in 2015 (studiu)
Data publicarii: 07-12-2016 | EconomiePretul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vanzare la nivel national s-a majorat usor in noiembrie fata de octombrie, cu 0,2%, de la 1.042 la 1.044 de euro pe metru patrat util, dar valoarea actuala este cu 8,3% mai mare decat cea din perioada similara a anului 2015, respectiv 964 euro/mp, conform unui studiu realizat de un portal imobiliar, remis miercuri AGERPRES.
Dintre marile orașe analizate, majoritatea au consemnat scăderi, excepțiile fiind Cluj-Napoca și Timișoara, unde marja de creștere a prețurilor la 12 luni depășește pragul de 10%.
În Capitală, pretențiile proprietarilor s-au diminuat în noiembrie cu 1,1%, de la 1.141 la 1.129 euro/mp. În prezent, așteptările acestora se situează cu 3,1% peste nivelul înregistrat în urmă cu un an, respectiv 1.095 euro/mp. Declinul din ultima lună a fost susținut în mod exclusiv de apartamentele noi, care s-au ieftinit cu 2,5% (de la 1.198 la 1.168 euro/mp), în timp ce locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,1% (de la 1.062 la 1.074 euro/mp).
În Brașov, prețul mediu solicitat de vânzători a scăzut cu 0,8% în ultima lună (de la 908 la 901 euro/mp), dar este cu 3,4% mai mare decât în urmă cu un an (când ajungea la 871 de euro pe metru pătrat). În noiembrie, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,9% (de la 904 la 912 euro/mp), dar cele noi au cunoscut un declin de 6,3%, de la 926 la 868 euro/mp.
În Cluj-Napoca, prețurile au înregistrat, conform studiului realizat de Imobiliare.ro, un avans de 1,7% în ultimele 30 de zile (de la 1.222 la 1.243 euro/mp), situându-se la o diferență pozitivă de 10,4% față de aceeași perioadă din 2015, când ajungea la 1.126 euro/mp. Pe parcursul lui noiembrie, apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.257 la 1.279 euro/mp), iar cele noi cu 1,3% (de la 1.170 la 1.185 euro/mp).
În Constanța, apartamentele s-au ieftinit, în medie, cu 0,2% în ultima lună (de la 957 la 955 euro/mp), dar sunt cu 4,7% mai scumpe decât în perioada similară a anului trecut (când costau 912 euro/mp). O tendință descendentă a fost consemnată doar de locuințele vechi care, conform Imobiliare.ro, s-au depreciat cu 0,3% (de la 949 la 946 euro/mp), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 0,6% (de la 988 la 994 euro/mp).
În Iași, prețurile au consemnat, per ansamblu, o scădere de 0,6% în noiembrie, de la 900 la 895 euro/mp. Valoarea actuală este cu 3,8% mai mare decât cea valabilă la sfâșitul lui 2015 (862 euro/mp). Apartamentele vechi s-au scumpit cu 2% (de la 881 la 899 euro/mp), dar cele noi s-au ieftinit cu 3,7% (de la 925 la 891 euro/mp).
În Timișoara, prețurile au crescut cu 0,7% în ultima lună (de la 1.029 la 1.036 euro/mp) și sunt cu 10,6% peste nivelul consemnat în 2015, respectiv 937 euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% în ultimele 30 de zile, de la 1.026 la 1.032 euro/mp, iar cele noi cu 0,4% (de la 1.042 la 1.046 euro/mp).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Pluriva investeşte 250.000 de euro într-un asistent virtual AI, dedicat companiilor din România
- Ciprian Pop preia conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private
- PLG Group preia 100% din Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro
- FintechOS l-a cooptat pe Sorin Mirea, un manager cu 20 de ani în industria bancară, pentru a accelera creșterea companiei în Europa Centrală și de Est
- Sondaj Cargus: 63% dintre romani aleg magazine online locale, indiferent de generatie, pentru livrarea mai rapida si returul mai facil
- Opinie Deloitte: Frana brusca pe cheltuielile publice – cu ce conditii vine „pasuirea” de la Comisia Europeana?
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online