Inmatricularile de masini scumpe noi au crescut in Romania cu 12%, in primele 11 luni ale anului (DRPCIV)
Data publicarii: 21-12-2016 | EconomieModelele auto de lux au ramas in preferintele romanilor in primele 11 luni din 2016, inmatricularile de masini scumpe noi si second hand ajungand la 3.656 de unitati, in crestere cu 12% fata de acelasi interval din anul anterior, reiese din datele Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultate de AGERPRES.
Potrivit statisticii, în perioada ianuarie — noiembrie 2016, printre cele mai scumpe mașini noi înmatriculate s-au aflat: Mini (202 unități), Porsche (197), Jaguar (150), Maserati (20), Alfa Romeo (16), Bentley (13), Ferrari (3 unități), Cadillac (2) și Aston Martin (1).
În ansamblu, înmatriculările de vehicule noi scumpe au consemnat scăderi în primele 11 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2015. Astfel, înregistrările de Ferrari s-au diminuat cu 40%, cele de Alfa Romeo — cu 40,67% și Lamborghini (-50%). La polul opus, cu procentaje pozitive, se situează: Jaguar — cu o creștere a înmatriculărilor de 138,10%, Bentley (18,18%), Mini (+10,38%) și Porsche (+3,68%).
De asemenea, în ceea ce privește înmatriculările de autoturisme scumpe rulate, cele mai multe unități sunt în dreptul modelului Mini — cu 888 de unități, urmat de Alfa Romeo (884), Porsche (468 unități), Lancia (246), Lexus (175) și Jaguar (170).
Datele DRPCIV arată că, la nivel național, numărul înmatriculărilor de vehicule noi a crescut, în luna noiembrie a acestui an, cu 19,74%, până la 13.265 de unități, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, în timp ce autoturismele au consemnat un salt de 20,23%.
La nivelul primelor 11 luni ale anului, în România, au fost înmatriculate 85.588 autoturisme noi, cu 18,18% mai multe, în comparație cu același interval din anul anterior, când au fost consemnate 72.423 de înregistrări.
Conform statisticii, parcul auto național din România însuma, la sfârșitul anului trecut, aproximativ 6,6 milioane de unități, în creștere cu 5,27% față de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare. Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unități erau încadrate în categoria autoturismelor, în creștere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau consemnate 4,9 milioane de autoturisme.
La nivelul Capitalei erau înregistrate, la finele lui decembrie din anul precedent, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unități, consemnate la categoria autoturisme.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene