Germania eutanasiaza 45.000 de pasari dupa descoperirea mai multor cazuri de gripa aviara
Data publicarii: 23-01-2017 | EconomieAutoritatile germane au finalizat in weekend sacrificarea a aproximativ 45.000 de curcani si alte cateva mii de pasari urmeaza sa fie eutanasiate saptamana aceasta, dupa ce virusul gripei aviare H5N8 a fost descoperit la mai multe ferme, transmite Reuters.
Virusul a fost detectat la o fermă din Dahme-Spreewald, în estul landului Brandenburg, iar în nordul landului Schleswig-Holstein au fost sacrificate alte 3.000 de păsări, deși încă nu se știe dacă a fost vorba de virusul H5N8.
În ultimele săptămâni, virusul H5N8 a fost descoperit la mai mult de 500 de păsări sălbatice din Germania. Cu toate acestea, cazurile de infectare a păsărilor din crescătorii au fost rare, după ce Guvernul de la Berlin a introdus o serie de norme sanitare dure pentru a evita contactul cu păsările sălbatice, inclusiv ordonând fermierilor să țină închise păsările.
Epidemiile din Germania sunt mult mai reduse decât cele din Franța, unde au fost sacrificate aproximativ 800.000 de rațe, după confirmarea unor cazuri de gripă aviară în sud-vest, principala regiune unde se produce foie gras.
În decembrie, autoritățile din landul Saxonia Inferioară, în nordul Germaniei, au derulat operațiuni de sacrificare a aproximativ 55.000 de curcani, pui și rațe, după ce virusul gripei aviare H5N8 a fost descoperit la mai multe ferme.
Mai multe țări europene și asiatice au descoperit cazuri de gripă H5N8 în ultimele săptămâni, iar unele state au ordonat fermierilor să țină păsările închise. Coreea de Sud a mobilizat armata pentru a ajuta la cea mai mare operațiune de sacrificare a păsărilor din cauza răspândirii gripei aviare, urmând să fie eutanasiate alte 1,6 milioane de păsări în zonele afectate.
Organizația Mondială a Sănătății Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără și România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, piețe și în comerțul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.
În România, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că monitorizează sever comerțul intracomunitar și verifică toate transporturile de păsări care vin din țările unde, în ultima perioadă, au fost diagnosticate focare de gripă aviară, pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026